Jurnalul.ro Special Anchete Președinția salvează turismul. Administrația prezidențială, peste 600.000 de euro pe bilete de avion

Președinția salvează turismul. Administrația prezidențială, peste 600.000 de euro pe bilete de avion

de Ion Alexandru    |   

Instituția prezidențială, Camera Deputaților, Senatul României și alte câteva instituții guvernamentale au contractat, în primele luni ale acestui an, bilete de avion în valoare de zeci de milioane de lei, conform anunțurilor de atribuire publicate pe portalul achizițiilor publice. În timp ce unele instituții au preferat să utilizeze banii publici destinați acestor cheltuieli pentru a cumpăra biletele de avion pentru rutele interne și externe, altele vor ajuta și companiile private din zona turismului. Cel mai costisitor acord-cadru de acest gen a fost parafat de Ministerul Apărării Naționale, în timp ce Senatul pare cel mai zgârcit cu banii pentru acest serviciu, cheltuind zece la sută din suma alocată de Administrația Prezidențială și de aproape patru ori mai puțin decât colegii deputați.

 

Administrația Prezidențială și-a asigurat transportul aerian de călători intern și extern pentru patru ani de zile.  Instituția condusă de Klaus Iohannis a încheiat, recent, un acord-cadru “cu cel puțin trei operatori economici”, în acest sens, urmând ca, ulterior, să atribuie, prin reluarea competiției între operatorii economici semnatari ai acordului, alte contracte subsecvente de achiziții de servicii de transport aerian intern și internațional de pasageri. 

Conform documentației de atribuire, aflăm că Administrația Prezidențială și-a propus să cheltuiască pe această operațiune suma de 2.511.008,4 lei fără TVA și a reușit, ca, în urma licitației deschise organizate, să economisească zero lei și zero bani, având în vedere că valoarea acordului-cadru se situează exact la această valoare estimată. 

Din anunțul de atribuire reiese că atribuirea contractelor subsecvente se va realiza cu respectarea elementelor și condițiilor prevăzute în acordul-cadru, prin reluarea competiției ori de câte ori va apărea necesitatea organizării unei deplasări în țară sau în străinătate a personalului sau delegaților Administrației Prezidențiale. Aceste demersuri pot fi făcute, așa cum rezultă din documentul citat, atât zilnic, cât și săptămânal sau chiar lunar, în toată perioada de valabilitate a acordului-cadru, de anul acesta, până în 2024.

 

Până la 2.500 de călătorii estimate

 

Concret, în baza acordului-cadru, Președinția preconizează că va avea o nevoie minimă de 25 de bilete de avion, însă această cantitate poate ajunge până la un maxim de… 2.500 de bilete de avion. Fiecare contract subsecvent va viza achiziția a unui bilet, până la 25 de bilete, cu mențiunea că un astfel de contract subsecvent nu poate depăși suma de 75.000 de lei fără TVA. 

Afacerea de bază a fost parafată prin încheierea contractului SC/2302 din data de 15 martie 2021, la valoarea stabilită inițial, ca estimare, respectiv, așa cum am arătat mai sus, la 2.521.008,4 lei fără TVA, adică 3 milioane de lei cu TVA inclusă, ceea ce înseamnă 625.000 de euro. Practic, pentru fiecare din cei patru ani aferenți acordului-cadru, Administrația Prezidențială poate cheltui, pe călătorii cu avionul, câte 156.250 de euro. La clasa Business și la clasa Economic, cu weekend inclus sau fără, cu bagaj de cală “sau altele, după caz”.

Cine sunt agenții economici care au încheiat cu Președinția României acest contract și care se vor bate, timp de patru ani, pentru a livra biletele de avion pentru Palatul Cotroceni? Este vorba despre zece agenții de turism, printre care se află și Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM. Pe lista semnatarilor se regăsesc Danco Pro Communications SRL, Weco TMC SRL, SC Olimpic International Turism SRL, SC Transilvania Holliday Travels SRL, SC J’Info Tours SRL, SC TTW Sport Design Grup SRL, SC Travel Brands SRL, SC Trip Code SRL și SC Travel Time D&R SRL.

 

1,45 milioane de euro a “tocat”, în mandatele lui Iohannis, Palatul Cotroceni pe curse aeriene

 

“Jurnalul” a verificat istoricul achizițiilor similare contractate de către Administrația Prezidențială, începând cu primul mandat de președinte al lui Klaus Iohannis, pentru a calcula cam cât a cheltuit Președinția României pe cursele aeriene.

Prima referință cu privire la astfel de servicii contractate datează din 27 ianuarie 2015, la scurt timp după câștigarea alegerilor prezidențiale, când Administrația Prezidențială a achiziționat servicii de transport aerian de călători în țară și în străinătate în valoare de 758.640,72 lei fără TVA, adică 940.732,5 lei cu TVA inclusă (210.000 de euro).

Următoarea achiziție a fost făcută în data de 28 februarie 2017, când s-a încheiat un acord-cadru cu SC Paravion Tour, World Tourism & Tours SRL, Hobby Tour SRL, Expert Multiservices Impex SRL, Accent Travel & Events SRL, Eximtur, Travel Time D&R SRL, Olimpic International Turism SRL, Weco TMC SRL și Danco Pro Communications SRL, în valoare de 2.333.333,3 lei fără TVA, adică 2.776.666,6 lei cu TVA inclusă (617.032 de euro).

Per total, Administrația Prezidențială a contractat, între 2015 și 2021, servicii de transport aerian pe curse interne și internaționale în valoare de 6.717.499,1 lei cu TVA (1.452.037 de euro).

 

MApN cheltuie cel mai mult. Senatul, cel mai  puțin

 

Alte trei instituții ale statului au contractat, în primele luni ale anului curent, servicii consistente privind transport cu avionul în interiorul țării, dar și în străinătate. Una dintre aceste instituții este Camera Deputaților, condusă de liderul PNL, fost premier, Ludovic Orban, care, în data de 4 martie 2021, a încheiat un contract în valoare de 2.201.215,96 lei fără TVA, adică 2.619.447 de lei cu TVA inclusă (545.718 euro) cu compania națională TAROM. 

Camera Deputaților și-a asigurat, astfel, doar călătorii cu avionul pentru deputați, pe curse regulate, pe rute naționale interne, pentru perioada 1 mai – 31 decembrie 2021. Planul era să fie acoperite 12 rute, însă contractul încheiat asigură doar cinci rute. Este vorba despre București – Baia mare și retur, București – Cluj-Napoca și retur, București – Iași și retur, București – Constanța și retur, respectiv București – Timișoara și retur. 

Senatul, în schimb, pare mult mai strâns la pungă decât Președinția și Camera Deputaților. Instituția condusă de Anca Paliu Dragu a contractor, la rândul ei, în data de 30 martie 2021, servicii de transport aerian de persoane, pe curse regulate interne, pentru senatori, pentru secretarul general și pentru secretarii generali adjuncți, în perioada martie – decembrie 2021. Biletele de avion vor fi livrate de către TAROM, iar valoarea contractului se ridică la 572.860,5 lei fără TVA, respectiv 681.704 lei cu TVA inclusă (142.021,7 euro).

Cea de-a treia instituție preocupată de achiziționarea acestor servicii este Ministerul Apărării Naționale care, la data de 22 martie 2021, a încheiat un contract în valoare de 18.118.833,7 lei cu TVA inclusă (3.774.757 de euro), pentru o perioadă de 48 de luni. Companiile contractare sunt, în general, aceleași care au fost agreate și de Administrația Prezidențială. 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri