Jurnalul.ro Timp liber Prezentatorii Antena Stars se întorc din vacanțe din toate colțurile Europei

Prezentatorii Antena Stars se întorc din vacanțe din toate colțurile Europei

După o binemeritată vacană, vedetele Antena Stars revin în faa telespectatorilor cu fore proaspete i invitai surpriză, începând de luni, 4 septembrie.

Simpaticii prezentatori de la ”Star matinal” revin în studio după o vară plină de distracie petrecută la Divertiland. Astfel, începând de luni, 4 septembrie, de la ora 9.00, telespectatorii îi vor petrecere dimineile alături de Natalia Mateu, Răzvan Botezatu i Raluca Dumitru, iar în weekend vor fi trezii de Nasrin Ameri, Cornel Moraru i Zizika.

Cei şase şi-au împărţit vara pentru a se putea bucura fiecare de câte două săptămâni de vacanţă: „Ne întoarcem cu forţe proaspete pentru noul sezon. Dacă fetele mele s-au distrat în Grecia, eu am preferat ca anul acesta să îmi petrec concediul acasă, la malul mării. Am stat la plajă, m-am distrat cu prietenii, petreceri în fiecare seară, am dormit în cort, ne-a luat poliţia pe sus, dar s-a terminat cu bine. O vacanţă cu peripeţii, dar care s-a dovedit a fi frumoasă şi relaxantă. Aşadar suntem pregătiţi, odihniţi, plini de energie şi nerăbdători să începem noul sezon!”, a declarat Răzvan Botezatu.

Pentru Raru, Nasrin şi Zizika cei care s-au bucurat de vacanţă în primele două săptămâni ale lunii august, timpul a trecut repede: „Noi am fost acum 100 de ani în vacanţă”, povesteşte amuzat Raru, care mai spune: „Am fost în Spania, în Barcelona şi Ibiza, m-am relaxat, am fost la plajă, la câteva petreceri, dar am avut grijă şi cu somnul, ca să revenim cu forţe proaspete!”, a mai completat el. Cu forţe proaspete, Star Matinal prezentat de Nasrin şi Raru

Laura Micovschi, prezentatoarea „Star Magazin”, emisiune difuzată de luni până vineri, de la 13:00 la 14.30 şi de la 15.30 la 16.45, s-a relaxat şi ea tot pe plaiuri greceşti: „A fost cea mai frumoasă vară! Vara în care am fost din nou copil. Am fost, pentru prima oară, în Grecia, împreună cu soţul meu, cu părinţii şi cu naşii. M-am bucurat de opt zile cu peisaje superbe, linişte şi, mai presus de toate, de ai mei, pe care altfel reuşesc să îi văd doar de sărbători”, a declarat Laura.

Andra Trandaş, prezentatoarea „Star News”, program difuzat de luni până vineri, de la 18.45 şi de la 21.45, a preferat să nu petreacă prea mult timp pe drumuri, în vacanţă: „Am avut parte de cea mai frumoasă vacanţă, pentru că am ştiut de ce am nevoie şi a fost asa cum mi-am dorit. Am simţit nevoia să fiu eu cu mine! Am fost la mare doar eu şi cu Billy, ne-am plimbat, ne-am jucat, am mâncat tot felul de bunătăţi şi ne-am relaxat într-un bungalou superb!”, a declarat aceasta.

Mihai Morar, gazda show-ului ”Răi, da’ buni” de la Antena Stars, va reveni de luni, 4 septembrie, de la ora 19.45, cu fore proaspete după ce a avut parte de o vacană unică. În această vară, Morar i-a luat toată familia, inclusiv pe părinii săi, într-un tur al Europei cu rulota, iar printre opririle lor s-au numărat i locuri precum Ungaria (Budapesta), Italia (Lacul Garda, Portofino) şi Frana (Provence).

Pe scurt, o lună în autorulotă - doar mama, tata i copiii - înseamnă un tratament pentru toi. Împari vreme de 30 de zile i nopi, un spaiu de câiva metri pătrai (o casă cu aproape toate utilităile i zonele clasice ale unei locuine). Nu există perei i ui între dormitorul părinilor i dormitorul copiilor, între living i bucătărie. Am trăit 4 oameni între 4 perei. Iar după o lună de zile, fetele mele au întrebat cu tristee: "Dar noi nu o să mai dormim în autorulotă?" Am fost cu fetele mele până acum în multe destinaii, de la Disneyland la Vegas, de la insule la resort-uri de 5 stele, dar au recunoscut amândouă ca aceasta a fost cea mai frumoasă vacană. În câiva metri pătrai, între 4 perei. Nu le-am numărat, dar a fost clar concediul cu cele mai multe îmbrăiări”, a povestit Mihai Morar. 

i prezentatorii Antena Stars Oana Turcu i Cristi Brancu au ales vara aceasta să îi programeze o vacană specială. „Vacanţa noastră a fost un tur de forţă, cu trei călătorii în ţară şi trei în străinătate. Bucuria lui Tudor, care a trăit zeci de experienţe noi, a fost nemăsurată. Această gură de oxigen ne face să intrăm în noul sezon „Refresh by Oana Turcu” mai bogaţi sufleteşte şi mai dornici de surprize”, povesteşte Oana, iar Cristi completează: „Lunile de performanţă au cerut o vacanţă de senzaţie: am stat 4 zile acasă, din 31, am colindat Turcia, Austria, Franţa, dar şi Hunedoara, Orăştie, Moieciu sau Braşov.”

Telespectatorii îi pot urmări din nou pe cei doi simpatici prezentatori începând de săptămâna viitoare, la Antena Stars. ”Refresh by Oana Turcu” se întoarce de duminică, 10 septembrie, de la ora 16.30. Cristi Brancu i Adriana Bahmueanu revin alături de noua lor colegă Bianca Sîrbu, cu ”Agenia VIP” de luni, 4 septembrie, de la ora 22.00.

Prezentatorul ”Star Chef” Nicolai Tand a avut parte de o premieră în ceea ce privete vacana de vară. De obicei, Nicolai preferă concediile scurte i cât mai dese, însă vara aceasta a stat zece zile în Costa Navarino, în Grecia, alături de familia sa. ”Sunt foarte agitat, obinuit cu un ritm de viaă extrem de alert, cu tot felul de planuri i proiecte, nu pot sta mult timp locului. Pentru mine e mai important să pot pleca mai des, pe perioade mai scurte, decât într-o vacana foarte lungă. Mă ajută mai mult să îmi încarc bateriile”, a mărturisit Tand, care a fost ”păcălit” să aleagă o vacană mai lungă chiar de către cei doi copii ai săi. ”Tot anul, mi-au spus că vor să meargă la un tobogan mare, să se joace toată ziua. Am încercat să le facem pe plac i am căutat destinaia potrivită pentru ei. tii cât s-au dat pe tobogan în cele 10 zile? Câteva ore!”, a povestit amuzat prezentatorul emisiunii ”Star Chef”, care începe sâmbătă, pe 9 septembrie, de la ora 17.30, numai la Antena Stars.

Sâmbătă, 9 septembrie i duminică, 10 septembrie, de la ora 13.00, telespectatorii se vor întâlni din nou cu Florentina Fântânaru i invitaii săi de la ”Dincolo de aparene”. Frumoasa prezentatoare s-a plimbat în ultimele luni în Sicilia i Grecia, unde a descoperit zone superbe i mai puin umblate.

”În Grecia m-am bucurat cu adevărat de mare i de soare. Am avut chiar i un jacuzzi pe terasa apartamentului unde am stat i m-am răsfăat zilnic. E primul an în care pielea mea deschisă la culoare i sensibilă a prins un bronz adevărat. i în Sicilia mi-a plăcut mult, atât de mult că m-am plimbat într-o zi până m-am deshidratat din cauza căldurii. În rest, m-am ”tratat” cu multă îngheată, am văzut o nuntă siciliană, cu bărba îmbrăcai la costum dei erau 40 de grade afară, iar în fiecare seară m-am bucurat de muzica tradiională”, a povestit încântată Florentina.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri