Jurnalul.ro Editoriale Prezidențiale pierdute de România

Prezidențiale pierdute de România

de Dan Constantin    |   

Cele mai anoste alegeri prezidențiale din istoria postdecembristă a României se târăsc a lehamite spre finalizare. Sunt tratate de partide ca o obligație, iar candidații se feresc să anunțe proiecte care ar putea scoate din impas rolul instituției prezidențiale. Este o evoluție a hazardului sau un proces abil condus? Băsescu, timp de un deceniu, apoi Iohannis, încă cinci ani, au compromis funcția considerată ca șef al statului. Despre ticăloșiile lui Băsescu am făcut scurtă la mână tot criticându-le în analize și pamflete. Individul a ajuns acum și în poziția de denunțător dovedit cu acte la Securitate din anii studenției. Când i-am luat un interviu fostului profesor de la Institutul de Marină care povestea pe larg cum tânărul Băsescu Traian își turna colegii ofițerului supraveghetor, materialul respectiv, difuzat de Antenă, acum zece ani, a rămas fără ecou din partea CNSAS. Președintele-informator aflat în funcție și-a continuat mandatul, apoi chiar l-a dublat, instaurând un odios sistem de opresiune cu ajutorul binomului Coldea-Kovesi. Abia după ieșirea din postul de la Cotroceni au fost scoase la lumină actele lui de colaborator, despre care știa, de fapt, toată lumea. Iohannis a preluat moștenirea lui Băsescu și a exploatat-o în folos propriu, înlocuind, de voie de nevoie, tandemul toxic cu personaje neuzate. Pozând în postura de Hohenzollern de mucava, Klaus Werner Iohannis a devenit un pion ușor de manevrat de interese externe, anihilând orice acțiune de politică națională. Ca atare, păpușa condusă de funcționari de mâna a doua de la Bruxelles și Berlin a jucat tontoroiul pe tabla încinsă, ca ursul cu belciug în nas, știind că-și va putea păstra postul încă o tură dacă lasă țara înjugată. În plus, de căsuțele lui din Sibiu, agonisite din meditațiile la care nu veneau elevi, nu se va atinge nimeni, iar copiii livrați în Canada votează incognito pe rupte din diaspora pentru tata Klaus și prima doamnă.

Această cenușie rundă de prezidențiale va afunda și mai mult instituția de la Cotroceni după reinstalarea lui Iohannis într-o poziție tot mai antinațională. Într-un scenariu negru, KWI va putea accepta prin inacțiune operațiunile pregătite împotriva României încă din decembrie ’89. Transilvanismul are la Sibiu adepți influenți, iar pentru Moldova de la Nistru la Siret stemele sunt desenate de cozile de topor. Anul 2020 este bine pregătit de cei care vor să îngroape Trianonul; un prim pas spre federalizare este inoculat de vocile care de la Cluj consideră că Bucureștiul îi spoliază, dând bani Teleormanului. Biserica Ortodoxă a fost izolată prin eșuarea referendumului pentru familia tradițională; în schimb, ineptul referendum declanșat de Iohannis pentru eliminarea „penalilor” a fost scos la vopsea cu ajutorul tabletelor STS. Vin vremuri grele pentru instituțiile naționale ale României. Nu este declarată oficial o epurare a spiritului național, dar pozițiile-cheie ale statului sunt ocupate de romano-catolici și unitarieni. Anestezierea oricărei dezbateri despre rosturile președinției și clarificarea pozițiilor candidaților față de România duc spre un moment periculos. Culmea, el va fi validat cu voturile românilor!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri