Jurnalul.ro Special Anchete Primăria Capitalei dă 106.000 de euro unei firme ca să tragă, anul acesta, acoperișul retractabil de la Arena Națională

Primăria Capitalei dă 106.000 de euro unei firme ca să tragă, anul acesta, acoperișul retractabil de la Arena Națională

de Ion Alexandru    |   

Ciucu încearcă ce n-a reușit Nicușor: să tragă acoperișul Arenei Naționale. Acoperișul retractabil a costat 20 de milioane de euro, dar nu a mai putut fi acționat din anul 2020

Primăria Capitalei a angajat firma de reparații a unui cunoscut retailer de electronice pentru a opera deschiderea și închiderea acoperișului retractabil de la Arena Națională. Pentru 106.000 de euro, până la finalul anului, această firmă se va ocupa și cu coborârea videocubului electronic la nivelul gazonului, pentru ca, mai apoi, să-l ridice la loc. Aceste operațiuni au loc după ce acoperișul retractabil nu a mai fost acționat încă din anul 2020, la finalul anului trecut fiind recunoscut oficial că acționarea sa poate conduce la blocarea sistemului. În timpul mandatului lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, municipalitatea a mai încheiat două contracte de mentenanță la Arena Națională, pentru care a cheltuit peste o jumătate de euro.

Pe 28 noiembrie 2025, Primăria Municipiului București scotea la mezat un nou contract privind prestarea de servicii de mentenanță și întreținere pentru ansamblul format din sistem de informare (tabletă electronică) și sistem electromecanic al acoperișului retractabil – videocub, prelată și servicii asociate – la Arena Națională.

Într-un anunț de atribuire publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP), Primăria Capitalei arată că Arena Națională dispune de cel mai mare stadion din țară, care este desemnat, totodată, și primul stadion de către UEFA în România, cu o capacitate de peste 55.000 de spectatori, a cărei construcție a fost realizată în anul 2011 și care este o locație dedicată iubitorilor de fotbal, în principal, dar și publicului bucureștean și național, „un spațiu pretabil inclusiv pentru desfășurarea unor evenimente diverse din alte domenii (sportive, cultural-artistice etc.), care denotă multifuncționalitate și utilitatea pentru comunitatea locală și națională”.

În vederea atribuirii acestui contract, municipalitatea a organizat o procedură simplificată de selecție de oferte și a pus la bătaie un buget estimat inițial la 461.529,88 de lei fără TVA, respectiv de 558.451,16 lei cu TVA inclusă.

La această procedură simplificată de selecție de oferte, a fost primită o singură ofertă, care, de altfel, a și fost declarată admisibilă. Iar, la data de 12 februarie 2026, Primăria Capitalei a încheiat cu SC Depanero SRL contractul nr. 18/2026, la un preț final negociat de 431.500 de lei fără TVA, respectiv de 522.115 lei cu tot cu TVA (106.554,8 euro).

 

Două operații principale

Din caietul de sarcini care a stat la baza acestei achiziții de servicii, aflăm că prestația trebuia să înceapă a fi executată de la 1 ianuarie 2026, până la 31 decembrie 2026. Compania care și-a adjudecat contractul trebuie, în această perioadă, să asigure, de douăsprezece ori, instalarea, parametrizarea și testarea infrastructurii. De asemenea, mai trebuie să asigure și suport tehnic pe durata contractului.

O altă activitate solicitată este operarea acoperișului retractabil și videocubului, prin efectuarea unui ciclu complet de închidere și deschidere a acestui acoperiș retractabil de coborâre până la nivelul gazonului, fiind necesară și coborârea videocubului cu aproximativ 8 metri, pentru a permite prelatei să se plieze în siguranță.

La aceasta, se adaugă operarea videocubului, prin efectuarea unui ciclu complet de coborâre până la nivelul gazonului și, apoi, ridicarea în poziția sigură de blocare. 

În același contract mai intră asistență și intervenții de siguranță, precum și mentenanță generală la sistemul de acționare al acoperișului retractabil, dar și mentenanță generală la mecanismul de acționare al videocubului.

 

Blocare de 20 de milioane de euro

În toamna anului trecut, jurnaliștii de la „Digi Sport” dezvăluiau că acoperișul retractabil al Arenei Naționale, care a costat 20 de milioane de euro, nu mai fusese folosit încă din decembrie 2020, deoarece sistemul electromagnetic special s-a blocat. 

De menționat este și faptul că protocolul Arenei Naționale prevede că acoperișul stadionului nu mai poate fi tras după data de 15 noiembrie, pentru că, dacă exista riscul să ningă, acesta se va deteriora. 

 

Contracte similare, încheiate în mandatul lui Nicușor Dan

Nu este o afacere nouă acest contract. Primăria Municipiului București a mai încheiat, în data de 3 august 2022, un contract identic, dar care a avut o durată de 8 luni la vremea respectivă. Atunci, SC Aurocon România SRL a fost singurul ofertant înscris la procedura de contractare, iar valoarea serviciilor s-a ridicat la 1.765.862,42 de lei cu TVA inclusă (360.380,1 euro). 

Ulterior, în vara anului 2023, Primăria Municipiului București, condusă, la acel moment,  de Nicușor Dan, a anunțat că dorește să achiziționeze, pentru a doua oară în mai puțin de 12 luni, servicii de reparații, mentenanță și întreținere pentru ansamblul format din sistemul de informare - tabela electronică - și sistemul electromagnetic special al acoperișului retractabil, a videocubului și prelate, precum și servicii asociate pentru Arena Națională.

Potrivit unui anunț de participare publicat în data de 26 iulie 2023, pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), autoritatea contractantă invocă faptul că „complexitatea și diversitatea foarte mare a instalațiilor și sistemelor existente la Arena Națională impun o activitate de mentenanță preventivă și corectivă care să asigure disponibilitatea în orice moment a Arenei Naționale”. Afacerea viza, la momentul la care acest anunț era publicat pe SEAP, o perioadă de patru luni, urmând a fi finalizat până la data de 31 decembrie 2023. Iar, în vederea atribuirii contractului, municipalitatea a organizat o licitație deschisă, impunând ca și criteriu de atribuire prețul cel mai scăzut, bugetul pe care instituția a fost dispusă să-l aloce pentru această operațiune ridicându-se la 835.575 de lei fără TVA.

La licitația organizată de Primăria Municipiului București în acest sens s-a înscris o singură companie interesată să participe la proiectul cu pricina. Este vorba tot despre SC Aurocon România SRL, cu care instituția condusă de Nicușor Dan a parafat, la data de 27 octombrie 2023, contractul având numărul 843/2023, la o valoare finală negociată de 812.400 de lei fără TVA, respectiv de 966.756 de lei cu TVA inclusă (197.297,1 euro).

Astfel, din august 2022 și până în octombrie 2023, municipalitatea a plătit, astfel, companiei în cauză suma de 2.732.618,42 lei cu TVA (557.677,2 euro) pentru reparații și mentenanță la acoperișul retractabil de la Arena Națională. Iar în 2026, aceeași primărie a mai plătit pentru exact aceleași servicii încă 106.554,08 euro cu TVA.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri