Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Capitalei instalează o rețea de 44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului

Primăria Capitalei instalează o rețea de 44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului

de Redacția Jurnalul    |   

Primăria Capitalei a început, alături de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, instalarea a 44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului, la spitale și unități de învățământ din întregul oraș.

„Scopul acestor senzori, care vor măsura particulele în suspensie (PM10, PM2,5 și PM1 ) și dioxidul de azot (NO2), este de a identifica mai bine sursele de poluare și de a contribui la analiza efectelor poluării asupra sănătății cetățenilor, astfel încât Primăria Municipiului București să stabilească cele mai eficiente măsuri de reducere a concentrațiilor de poluanți din aer. Inițiativa este susținută de Parteneriatului pentru Orașe Sănătoase, o rețea globală de prestigiu alcătuită din 70 de orașe din întreaga lume, ce are drept scop salvarea vieților prin prevenirea bolilor netransmisibile precum cancerul, afecțiunile cardiace și respiratorii”, transmite PMB.

Potricvit sursei citate, primii 24 senzori au fost deja montați, după cum urmează: Sectorul 1 - Grădinița nr. 203, Grădinița nr. 43, Școala Gimnaziala Nr. 184, Grădinița nr 283, Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu, Creșa Vrancea, Școala Gimnazială nr. 13, Școala Gimnazială Nr 6 / sediul Dobrogeanu Gherea 74, Școala Gimnazială Geo Bogza, Școala Gimnazială nr. 179, Școala Gimnazială Nr. 183; Sectorul 2 - Grădinița nr. 147, Colegiul Mihai Viteazul, Școala Gimnazială nr. 32, Școala Gimnazială nr. 145, Școala Gimnazială nr. 27; Sectorul 3 – Școala Gimnazială nr. 149, Grădinița nr. 255, Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu; Sectorul 6 - Școala Gimnazială nr. 161, Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, Școala Gimnazială nr. 279, Școala Gimnazială Sfânta Treime, Școala Gimnazială nr. 167.

„Restul de 20 de senzori vor fi instalați treptat în următoarele două săptămâni și vor fi conectați la platforma online dedicată acestui proiect, astfel încât datele furnizate să poată fi consultate în timp real de cetățeni pe site-ul Primăriei Capitalei și pe aerlive.ro”, se mai arată în comunicat.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Primăria Capitale calitate aer senzori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri