Jurnalul.ro Ştiri Social Primăria Capitalei vrea ca autobuzele să circule pe liniile de tramvai

Primăria Capitalei vrea ca autobuzele să circule pe liniile de tramvai

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că în acest an va fi demarat un nou proiect, în baza căruia o parte din liniile de tramvai din Capitală vor permite şi circulaţia autobuzelor, devenind astfel benzi unice.

'Într-o perioadă nu foarte îndepărtată vom lansa un alt proiect menit să decongestioneze circulaţia şi să mai rezolve, parţial măcar, aglomeraţia din Capitală, şi anume, pe liniile de tramvai, acolo unde structura acestora permite, va circula şi autobuzul. Acestea sunt deja benzi unice create. Nu va mai fi nevoie să avem o situaţie de genul celei care s-a întâmplat cu pilotul din zona de nord a Capitalei, în zona Băneasa - care pe de o parte rezolvă problema, dar cetăţenii consideră că, prin rezolvarea uneia, creezi alte două-trei probleme - şi atunci am spus că, pentru început, benzile unice din Capitală să fie cele care sunt deja create şi au această infrastructură, şi anume autobuzele să poată să intre pe linia de tramvai', a precizat primarul în cadrul unei declaraţii acordate presei după lansarea proiectului 'Staţii Verzi'.

Gabriela Firea a menţionat că nu doreşte să anunţe o dată exactă pentru începerea proiectului, având în vedere că sunt implicate decizii de la nivelul mai multor instituţii, dar a subliniat însă că este vorba despre anul acesta.

'Avem deja câteva trasee pe care le-am stabilit, acest proiect poate să demareze în scurt timp. Etapa a doua va fi aceea în legătură cu care linia de tramvai va trebui să fie amenajată, astfel încât să poată să intre şi autobuzul. Şi, fireşte, există şi zone unde nu se poate aceste lucru, din cauza construcţiei şi nivelului ridicat al liniei de tramvai', a spus ea.

Sursa:

 

 

Subiecte în articol: autobuze
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri