Jurnalul.ro Ştiri Locale Primarul unei comune din Vaslui, amendat pentru că a adresat injurii unor poliţişti

Primarul unei comune din Vaslui, amendat pentru că a adresat injurii unor poliţişti

Primarul comunei Ghergheşti a fost amendat, după ce a făcut scandal în urma unui control al poliţiştilor şi le-a adresat acestora injurii, au anunţat duminică reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Incidentul s-a produs după ce un microbuz cu elevi din comună, care se întorceau de la o competiţie şcolară, a fost oprit în trafic, fiind depistat cu ITP-ul expirat şi fără licenţă de transport, iar primarul s-a prezentat la faţa locului şi ar fi reproşat poliţiştilor că dau dovadă de exces de zel.

"La ora 21,37, pe raza comunei Puieşti, poliţiştii au oprit pentru control un microbuz, în care se aflau 11 elevi şi un cadru didactic. I s-a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele necesare unei astfel de deplasări. Astfel, s-a constatat ca autovehiculul are ITP-ul expirat din data de 04.03.2019, iar licenţa de transport era valabilă pentru perioada 24.05.2016 - 23.05.2017. Având în vedere cele constatate, conducătorul autovehiculului a fost sancţionat conform prevederilor HG nr. 69/2012 şi OUG 195/2002, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, eliberându-se o dovadă, fără drept de circulaţie. La faţa locului a sosit şi un oficial al comunei Ghergheşti, care a adresat cuvinte jignitoare poliţiştilor, fapt pentru care a fost sancţionat în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991. Ulterior, cei care deţineau microbuzul depistat de poliţişti au trimis un alt mijloc de transport, iar minorii au plecat spre domiciliu, în jurul orei 23,50", au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.

De cealaltă parte, primarul comunei Ghergheşti, Nixon Ibănescu, susţine că poliţiştii au exagerat şi că ar fi trebuit ca oamenii legii să fie mai îngăduitori, având în vedere că în microbuz se aflau nişte copii care veneau de la un concurs şcolar, la care aceştia obţinuseră rezultate foarte bune. AGERPRES

Subiecte în articol: primar amendat injurii politisti vaslui
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri