Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii de investigare a criminalității economice au prins în flagrant delict un bărbat de 48 de ani, ce avea asupra lui două ștampile cu impresiunile a două instituții publice de stat, despre care existau date și indicii că ar fi fost solicitate de bărbat, în numele instituțiilor, fără a avea împuternicire în acest sens.
Polițiștii au făcut în acest caz trei percheziții în Capitală. În urma acestora, la una dintre adrese au fost identificate și ridicate mai multe cărți de identitate despre care există indicii că sunt false.
În fapt, din iulie 2022 și până în prezent, în baza unor note false, bărbatul ar fi plasat mai multe comenzi, către un centru de printare ștampile, în Sectorul 3, ștampile ce aveau impresiunile unor instituți publice de stat, în numele acestora, fără a fi angajat în cadrul acestor instituții și fără a avea împuternicire în acest sens.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dispusă ulterior măsura controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârșirii a 8 infracțiuni de falsificarea de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Surse din rândul anchetatorilor susțin că bărbatul avea ștampile ale Oficiului Registrului Comerțului, ale unui birou notarial, ale unui medic și ale unui executor judecătoresc. Conform aceleiași surse, documentele găsite la percheziții, printre care cărți de identitate și certificate de naștere, ce par a fi false ar fi fost folosite pentru procurarea ștampilelor.
(sursa: Mediafax)