Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul William ar fi înşelat-o pe Kate cu o prietenă de familie

Prinţul William ar fi înşelat-o pe Kate cu o prietenă de familie

De mai multe săptămâni tabloidele britanice au fost alimentate de zvonuri legate de faptul că prinţul William i-ar fi fost infidel soţiei sale, Kate Middleton, cu una dintre cele mai bune prietene ale sale, Rose Hanbury, când ducesa de Cambridge era însărcinată cu cel de-al treilea copil, Louis, relatează online ziarul El Pais.

Păreau simple zvonuri până când săptămâna aceasta au fost publicate imagini care ar putea fi dovedi că prinţul William a avut o aventură extraconjugală. În acestea se poate vedea cum ducele de Cambridge şi prietena soţiei sale sunt împreună la o petrecere, iar într-una dintre ele William pare că se înclină şi o sărută pe Rose Hanbury.

Totul a început săptămâna trecută când ziarul The Sun a informat despre cearta dintre Kate Middleton şi Rose Hanbury. Potrivit ziarului, ducesa ar fi pus capăt relaţiilor de prietenie cu Rose şi cu soţul ei David Rocksavage, marchizul de Cholmondeley. Cele două cupluri erau vecine la Norfolk, unde se află Sandringham House, una dintre reşedinţele familiei regale.

William ar fi dorit să liniştească lucrurile astfel încât cele două perechi să rămână în relaţii bune, având în vedere că locuiesc aproape unii de alţii şi au prieteni în comun, însă Kate a spus că nu mai vrea să-i vadă niciodată, a declarat ziarului o sursă anonimă. 

Această presupusă aventură ar fi şi adevăratul motiv al distanţării dintre cei doi fraţi, William şi Harry, şi nu presupusa neînţelegere între cele două cumnate, Kate şi Meghan Markle, cum se credea până acum. Potrivit tabloidului, Harry l-ar fi certat cu asprime pe fratele său mai mare, acuzându-l că îşi "distruge familia".

"Infidelitatea ne-a distrus copilăria. Cum poţi avea o aventură când ai trei copii?", i-ar fi spus el, făcând aluzie clară la infidelitatea tatălui lor, prinţul Charles. Moştenitorul tronului britanic şi Diana de Welles au divorţat după ce s-a aflat că prinţul o înşela cu fosta lui iubită, Camilla Parker-Bowles, actuala sa soţie.

Ceea ce a început ca un simplu zvon a căpătat proporţiile unui scandal. În asemenea măsură, încât familia regală britanică a decis să ia măsuri. Potrivit revistei The Daily Beast, avocaţii ducilor de Cambridge şi Rose Hanbury au intentat un proces împotriva tabloidului The Sun pentru defăimare.

AGERPRES

Subiecte în articol: prinţul william kate middleton inselat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri