Mai multe garnituri de metrou circulă pe alte rute din cauza unei defecțiuni care a apărut miercuri dimineață pe o șină dintre stațiile Grivița – Basarab 2. Întârzierile sunt minime, anunță reprezentanții companiei Metrorex.
Potrivit conducerii Metrorex miercuri, începând cu ora 08:51, din cauza lipsei de tensiune pe șina a treia, pe distanța Grivița – Basarab 2, circulația trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile de metrou Gara de Nord 2 – Grivița, pe firul 1.
Trenurile cu direcția Străulești întorc la stația Grivița, precizează Metrorex.
Întârzierile înregistrate sunt de cel mult 2-3 minute, mai anunță reprezentanții companiei. Specialiștii lucrează la remedierea avariei, astfel încât circulația trenurilor să se reia în cel mai scurt timp posibil.
Sursa: Mediafax