Invocându-se această prevedere din tratat, de-a lungul anilor mai mulți investitori în sectorul energetic au acționat statul român în judecată și, în unele cazuri, au câștigat despăgubiri substanțiale din partea statului român. Retragerea din Tratatul internațional Carta Energiei nu scutește automat România de procesele deja deschise sau de cele care vor apărea pentru fapte petrecute sub imperiul tratatului, datorită unei clauze de supraviețuire (sunset clause) care menține valabilitatea tratatului pentru investițiile existente timp de încă 20 de ani.
- În februarie anul acesta, Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington a respins solicitarea României de anulare a deciziei prin care a fost obligată să plătească 42 de milioane de euro, plus penalități și costuri de judecată, unor investitori în regenerabile. În 2018, zece investitori în domeniul regenerabilelor au dat în judecată România la ICSID invocând prejudicii cauzate de mai multe modificări legislative, care au vizat reducerea subvențiilor pentru producția de energie regenerabilă prin reducerea valorii certificatelor verzi în perioada 2013-2018 pentru a ține sub control prețul energiei electrice plătite de consumatori.
- Statul român a primit în 2025 câștig de cauză într-un litigiu arbitral inițiat în septembrie 2020, în baza TCE, la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, în care 44 de investitori străini în proiecte locale de parcuri fotovoltaice îi cereau despăgubiri de peste un sfert de miliard de euro pentru presupuse prejudicii cauzate de reducerea valorii certificatelor verzi în perioada 2013-2018.
- Tot în 2025, ICSID a decis că țara noastră trebuia să plătească despăgubiri unui producător de energie eoliană care a invocat aceeași reducere a valorii certificatelor verzi. Acesta a cerut despăgubiri de 183 de milioane de euro, însă ICSID a decis ca valoarea exactă a acestora să fie negociată între părți.
- În 2024, România a plătit circa 51 de milioane euro unor producători de energie regenerabilă care au câștigat în 2024 procedura de arbitraj pe care au declanșat-o în urmă cu mai mulți ani, tot la ICSID, invocând tot reducerea subvențiilor pentru energia verde în perioada 2013 - 2018. Ulterior, România a cerut ICSID anularea deciziei arbitrale din februarie și a obținut suspendarea provizorie a executării acesteia, dar a pierdut.
- În 2024 statul român a pierdut un alt proces la ICSID, fiind astfel obligată să-i plătească fostului proprietar al rafinăriei RAFO Onești circa 85 de milioane de euro, reprezentând despăgubiri și costuri arbitrale, la care se adaugă dobânzi. Este vorba de grupul austriac Petrochemical Holding GmbH, controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, care a deținut până în 2016 un procent de 96,5% din capitalul companiei RAFO SA, aflată în faliment, fosta operatoare a rafinăriei, oprită în 2008. Grupul austriac ceruse despăgubiri mult mai mari, circa 837 de milioane de euro. Ulterior, țara noastră a cerut anularea deciziei, procesul fiind în derulare.
- Și companiile canadiene Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources Jersey au reclamat statul român la Washington pentru că nu au putut exploata aurul de la Roșia Montană. Per total, Gabriel Resources cerea despăgubiri în cuantum de 2,9 miliarde de euro, dar a pierdut procesul intentat la ICSID.
- În august 2023, ICSID a emis decizia de respingere a acțiunii în anulare depusă de Alpiq AG Elveția (Alpiq) împotriva statului român. Prin această soluție a fost menținută hotărârea din data de 9 noiembrie 2018, prin care pretențiile Alpiq au fost respinse în totalitate, considerând nefondată solicitarea acesteia de a primi despăgubiri în valoare de circa 450 de milioane de dolari pentru denunțarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu compania Hidroelectrica. Alpiq afirmase că România a nesocotit drepturile sale garantate prin tratatul bilateral de investiții dintre România și Elveția (BIT, 1993) și Tratatul privind Carta Energiei (ECT, 1994), invocând, printre altele, motive precum exproprierea investiției și încălcarea obligației statului de a acorda un tratament just și echitabil.