Jurnalul.ro Ştiri Externe Procuratura din New York a intentat proces împotriva Organizaţiei Trump

Procuratura din New York a intentat proces împotriva Organizaţiei Trump

Procuratura statului New York a intentat proces, miercuri, împotriva fostului preşedinte Donald Trump şi a organizaţiei care administrează companiile familiei acestuia, formulând acuzaţii privind practici frauduloase referitoare la valoarea activelor.

Acţiunea judiciară a procurorului Letitia James îi vizează pe fostul preşedinte Donald Trump, Organizaţia Trump, pe trei dintre copiii adulţi ai fostului preşedinte, Donald Trump jr., Ivanka Trump şi Eric Trump, precum şi doi manageri ai companiilor familiei, Allen Weisselberg şi Jeffrey McConney.

Donald Trump şi-a "amplificat în mod fals valoarea activelor cu miliarde de dolari. Investigaţia a evidenţiat că Donald Trump s-a implicat în ani de practici ilegale pentru amplificarea activelor, în scopul indicerii în eroare a cetăţenilor statului New York", a afirmat procurorul Letitia James, citată de agenţia The Associated Press.

Investigaţia vizează evaluările activelor Organizaţiei Trump, suspectată de "activităţi financiare frauduloase şi în sensul inducerii în eroare". Concret, Organizaţia Trump, din care fac parte companiile deţinute de familia fostului preşedinte, este suspectată că a amplificat artificial valoarea activelor pentru a obţine credite şi poliţe de asigurare şi a redus valoarea activelor pentru a evita plata unor taxe.

Investigaţia nu are legătură cu descinderile agenţilor Biroului Federal de Investigaţii (FBI) la reşedinţa lui Donald Trump din Mar-a-Lago, Florida.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri