Victima întâmplării terifiante este o profesoară de 29 de ani, din comuna Poșta Câlnău (Buzău). Le-a declarat polițiștilor că se afla cu familia la cumpărături și lăsase copilul în grija mamei ei, chiar cu câteva minute înainte să traverseze strada. A salvat-o instinctul de a se ghemui, în momentul în care a simțit că este trasă sub cabina autotrenului, potrivit Adevarul
Filmarea postată de blitz24.ro a stârnit numeroase comentarii.
Incidentul, greu de privit, a avut loc în acest weekend (22-23 aprilie a.c.), în Râmnicu Sărat (Buzău), pe strada Alexandru Ioan Cuza, un tronson al drumului european E85 care traversează orașul.
Din fericire, tânăra care a fost surprinsă de TIR a avut prezență de spirit și s-a ghemuit sub autovehicul, scăpând astfel cu viață și reușind să iasă singură de sub vehicul.
Șoferul neatent, un sucevean în vârstă de 34 de ani, a fost sancționat contravențional și s-a ales cu suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile.
Femeia, în vârstă de 29 de ani, nu a suferit răni în urma incidentului rutier, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Mari Vrapciu.
Momentul șocant în care un TIR trece peste o tânără care traversa pe zebră, în Râmnicu Sărat