Polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar Iași au fost sesizați, în 10 octombrie, de o tânără cu privire la faptul că, în 9 iulie, în timp ce se afla la o unitate de învățământ din Iași, pentru a susține un examen, un profesor de 57 de ani, după finalizarea examenului, ar fi invitat-o în biroul său, unde, contrar voinței sale, ar fi forțat-o să întrețină un raport sexual oral cu acesta.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
În baza probatoriului administrat, marți, 16 decembrie, bărbatul de 57 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Tot marți, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, iar instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile.
(sursa: Mediafax)