Jurnalul.ro Ştiri Social Profilul antivaccinistului român fanatizat  

Profilul antivaccinistului român fanatizat  

de Monica Cosac    |   

În ciuda numeroaselor explicații oferite de medici cu privire la siguranța vaccinurilor anti-COVID, există încă un procent important de români care continuă să creadă în teoriile conspirației, chiar și atunci când apar serioase fracturi de logică, decât să accepte o opinie medicală. Au studii elementare, se informează de pe net, sunt perseverenți în eroarea lor și fac parte din „minorități zgomotoase”, sunt câteva dintre caracteristicile antivacciniștilor fanatizați, așa cum au fost descrise de un expert în politici de sănătate.

Studiind ultimul sondaj realizat de IRES, cu privire la percepția românilor asupra vaccinării și a vaccinului anti-COVID, expertul în politici de sănătate Vlad Mixich a creionat un profil al „antivaccinistului român fanatizat”. Spre deosebire de nehotărâți, acestei categorii de oameni este inutil să îi explici ceva, spune fostul șef al Agenției Medicamentului, deoarece antivacciniștii fanatizați sunt „foarte insensibili la orice nu le confirmă părerea”. 

„E parte a unei minorități zgomotoase în care domină cei cu studii elementare, care locuiește în special în ruralul din sudul României, se informează masiv de pe net și rețelele de socializare și nu are încredere în mai nimeni din lumea medicală. Interesant că majoritatea celor din această categorie susțin că nu cunosc pe nimeni care a fost bolnav de COVID-19 și nici nu sunt îngrijorați că cineva din familie s-ar putea îmbolnăvi (spre deosebire de categoriile nehotărâților și a celor provaccinare)”, spune Vlad Mixich. „Deși campaniile de informare au ajuns la cei mai mulți dintre cei din această categorie, oamenii sunt perseverenți în eroarea lor”, adaugă Mixich.

Preoții, mai puțin influenți decât se crede

Specialistul mai face o constatare interesantă, legat de rezultatele acestui sondaj, realizat în luna ianuarie 2021, și anume că preoții nu sunt atât de influenți în decizia oamenilor de a se vaccina, precum este percepția mediatică. „Medicul de familie rămâne de departe personajul cel mai influent în a schimba părerea celor nehotărâți și chiar a celor antivaccin. Urmează (de așteptat) cei mai importanți membri din familie: copiii sau părinții. Chiar și psihologul/consilierul este mai influent decât preotul, conform sondajului”, precizează Mixich.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri