Vineri -8/8
Vremea va fi plăcută pe timpul zilei, dar în regiunile nordice şi centrale cerul va fi mai mult noros şi mai frig. În restul ţării, înnorările vor fi temporare, dar va ploua slab, pe arii restrânse. Vântul va sufla cu putere la munte şi izolat în toate regiunile ţării.
Sâmbătă -12/7
Valorile termice încep să scadă, iar în vest, centru şi nord, cerul va fi mai mult înnorat şi va ninge pe arii restrânse. În restul ţării, se va înnora spre seară, în special noaptea, când vor fi precipitaţii mixte. Vântul la sufla moderat şi cu putere la munte.
Duminică -14/5
Temperaturile continuă să scadă şi va fi foarte frig în toată ţara. Gradele pot coborî în termometre până la -14 grade în depresiuni, iar minimele se vor situa între -11 şi -2 grade Celsius. Izolat, va ninge slab, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte.
Vremea azi pe larg
Temperaturi foarte scăzute
Vremea va fi plăcută pe timpul zilei, dar în regiunile nordice şi centrale cerul va fi mai mult noros şi mai frig. Spre noapte, se vor semnala precipitaţii mixte sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi, izolat, vor fi condiţii de producere a poleiului. În restul ţării, înnorările vor fi temporare, dar va ploua slab, pe arii restrânse. Vântul va sufla cu putere la munte unde va viscoli zăpada şi izolat în toate regiunile ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 1 grad, iar cele minime între -8 şi 0 grade Celsius.
Temperaturi în principalele oraşe (plus ilustratie):
Bucureşti 8 soare cu nori
Craiova 6 soare cu nori
Timişoara 6 soare cu nori
Sibiu 2 ploaie
Suceava 3 cer noros
Galaţi 2 ploaie
Constanţa 3 soare cu nori
Cluj-Napoca 1 ninsoare
Bacău 4 soare cu nori
Baia Mare 1 ninsoare
Iaşi 4 cer noros
Oradea 5 soare cu nori
Reşiţa 3 cer noros
Piteşti 4 soare cu nori
Braşov 0 ninsoare
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 07:37
Soarele apune: 16:33
Presiunea atmosferică: 756 mmHg
Viteza vântului: 18 km/h (N-E)