Vremea se va menține rece, deși valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele din intervalul precedent. În regiunile vestice, nordice și centrale vor fi înnorari și precipitatii slabe sub formă de ploaie, iar la munte, trecător, și ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificari pe crestele montane, unde va spulbera zăpada, dar temporar și la cote reduse și în estul țării. În zonele joase de relief, mai ales noaptea, vor fi condiții de ceață.
Astăzi -3/14
Vremea va fi în continuare rece în majoritatea zonelor țării, deși temperaturile vor crește ușor. Cerul va fi temporar noros şi doar izolat se va semnala ceaţă, în primele ore ale zilei. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificãri pe crestele montane.
Joi-3/15
Vremea se va mai încalzi, însă, majoritatea valorilor termice se vor situa sub cele climatologice, specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros si, mai ales in orele diminetii, cu precadere in zonele joase de relief, pe arii restranse, va fi ceata.
Vineri -3/14
În regiunile extracarpatice vremea se va menţine închisă, cu înnorări persistente şi local burniţe, dar şi ploi, izolat moderate cantitativ în cursul nopţii. Vântul va sufla slab cu unele intensificări în sudul Banatului și pe crestele munţilor.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 12 cer variabil
Craiova 14 cer variabil
Timişoara 14 cer variabil
Sibiu 12 cer variabil
Suceava 8 cer variabil
Galaţi 12 cer variabil
Constanţa 13 soare
Cluj-Napoca 13 cer variabil
Bacău 12 cer variabil
Baia Mare 10 cer variabil
Iaşi 14 cer variabil
Oradea 13 nori
Reşiţa 10 cer variabil
Piteşti 13 cer variabil
Braşov 9 cer variabil
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 06:57 Soarele apune: 17:01
Presiunea atmosferică: 767 mmHg
Viteza vântului: 10 km/h (N-V)