Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo: Temperaturi oscilante până în februarie

Prognoza meteo: Temperaturi oscilante până în februarie

În următoarele patru săptămâni urmează temperaturi oscilante. Vor fi perioade cu temperaturile mai ridicate decât cele normale, dar și mai coborâte. În prognoza ANM pentru perioada 10 ianuarie - 7 februarie se anunță puține ploi și ninsori.

Săptămâna 10 – 17 ianuarie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, nord-vestice, la munte și local în cele centrale și în sud-estul extrem, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Excepție va face sudvestul extrem, unde cantitățile de precipitații vor fi local excedentare.

Săptămâna 17 – 24 ianuarie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice și în cele vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor excedentare în nordul extrem.

Săptămâna 24 – 31 ianuarie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în regiunile intracarpatice, iar în rest valorile termice fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor deficitară în regiunile sudice și vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 31 ianuarie – 7 februarie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor deficitară în regiunile sudice și vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vreme
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri