Valorile termice sunt într-o uşoară scădere faţă de ultimele zile, în regiunile sudice şi estice, dar vremea este mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi predominant senin, cu înnorări semnificative la munte, iar vântul va sufla slab, cu uşoare intensificări în regiunile estice şi monate. În sud-vestul ţării sunt aşteptate averse şi descărcări electrice. Temperaturile maxime se situează între 24 şi 32 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade Celsius. În zonele de depresiune va apărea ceaţa dimineaţa şi noaptea.
Joi
Temperaturile vor continua să scadă uşor în toată ţara, dar vremea se menţine caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu posibile înnorări la munte şi în partea de sud a ţării şi sunt aşteptate ploi izolate. Vântul va sufla slab.
Vineri
Vremea este caldă, iar temperaturile maxime pot ajunge la 32 de grade.Cerul va fi mai mult senin, dar este posibil să plouă în vestul şi nord-vestul ţării. Vântul va sufla slab în majoritatea teritoriilor, însă va avea mici intensificări în deltă, pe litoral şi la munte.
Temperaturi în principalele oraşe (grade Celsius):
Bucureşti 29
Craiova 29
Timişoara 28
Sibiu 27
Suceava 25
Galaţi 30
Constanţa 29
Cluj-Napoca 27
Bacău 28
Baia Mare 28
Iaşi 28
Oradea 28
Reşiţa 29
Piteşti 28
Braşov 25
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare la 06:57 şi apune la 19:24
Presiunea atmosferică: 759 mmHg
Viteza vântului în km/h şi direcţia: 8km/h (N-E)