Jurnalul.ro Ştiri Politică Propunerea prin care persoanele condamnate penal definitiv au interdicţie de a candida la Parlament, respinsă de Senat

Propunerea prin care persoanele condamnate penal definitiv au interdicţie de a candida la Parlament, respinsă de Senat

Senatul a respins luni propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL prin care persoanele condamnate penal definitiv au interdicţie de a candida pentru Parlament. 

În favoarea respingerii au votat 74 de senatori, 38 fiind împotrivă. 

"Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute de art. 37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi ales, şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive", se arată în propunerea legislativă dezbătută în urmă cu două săptămâni de plenul Senatului. 

Şi săptămâna trecută propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului la secţiunea alocată votului final pentru proiecte de lege cu caracter organic, dar programul senatorilor s-a încheiat înainte de finalizarea tuturor actelor normative înscrise pe agendă. 

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 52 alin. (14) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, în sensul stabilirii interdicţiei de a candida la alegerile parlamentare pentru persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive. 

"Prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea dorinţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari PNL. 

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz. 

O altă propunere legislativă, tot a PNL, este înscrisă luni pe ordinea de zi a plenului pentru dezbatere. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României stipulează aceeaşi interdicţie şi pentru Preşedinţie - persoanele condamnate definitiv au interdicţie de a candida. Şi în cazul acestui act normativ, raportul Comisiei de resort propus plenului este unul de respingere. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri