Jurnalul.ro Ştiri Social Protecţia consumatorului în UE

Protecţia consumatorului în UE

În cazul în catre vă aflaţi în Uniunea Europeană, dacă achiziţionaţi produse sau apelaţi la o companie de transport din altă ţară europeană şi aveţi probleme, trebuie să ştiţi că puteţi apela pentru ajutor la  Centrul European al Consumatorilor din Romania (ECC Romania). În cazul în care vreţi să faceţi o reclamaţie, puteţi să accesaţi direct de pe telefon sau computer linkul http://www.eccromania.ro/sesizari/și să faci sesizarea direct în formular. Sau puteţi trimite un email pe adresa office@eccromania.ro. ECC Romania Aceasta este parte a Rețelei ECC Net, împreună cu toate cele 28 de țări membre, plus Islanda și Norvegia. ECC Romania se poate implica în soluționarea pe cale amiabilă numai a litigiilor transfrontaliere dintre consumatori - peroane fizice şi comercianți, nu şi a litigiilor transfrontaliere dintre doi consumatori - persoane fizice - sau dintre doi operatori economici. În primă fază, consumatorul este rugat să ia legătura cu respectivul comerciant reclamat înainte de a transmite o reclamație către ECC Romania. Consumatorul trebuie să atașeze la cazul transmis toate documentele doveditoare care susțin afirmațiile sale: contract, comandă, rezervare, factură, bilete, dovada plății (extras bancar), reclamaţia transmisă către comerciantul reclamat şi corespondența purtată cu acesta, după caz etc.

Activitatea Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor presupune facilitarea obținerii unei soluții pe cale amiabilă cu respectivul comerciant reclamat. Niciunul din Centrele din Rețea nu are posibilitatea de a face verificări și de a aplica sancțiuni.

10 săptămâni pentru soluţionare

Activitatea Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor presupune colaborarea între cel puțin două Centre - Centrul Consumatorului (Centrul din statul unde se află rezidența consumatorului) și Centrul Comerciantului (Centrul din statul în care se află sediul comerciantului reclamat). În principiu, Centrul Consumatorului preia cazul, îl analizează și, dacă toate condițiile sunt îndeplinite, îl transmite prin intermediul unei baze de date online către Centrul Comerciantului care va încerca să ajungă la o soluție pe cale amiabilă cu respectivul comerciant reclamat. De la momentul acceptării cazului sunt necesare maxim 10 săptămâni pentru a se încerca găsirea unei soluții, acest termen fiind unul recomandat de către Comisia Europeană.

Subiecte în articol: protectia consumatorului ue
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri