Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Protest al producătorilor agricoli împotriva închiderii piețelor

Protest al producătorilor agricoli împotriva închiderii piețelor

Producători agricoli și angajați din agricultură protestează în fața sediului Guvernului față de decizia autorităților de închidere a piețelor care funcționează în spații închise. 

Mai mulți reprezentanți ai acestora au fost primiți la Palatul Victoria pentru a discuta cu reprezentanții executivului.

Participanții au pancarte pe care scrie "Vrem să muncim, nu să murim!", "Deschideţi pieţele!", "Supermarketurile-n câştig, ţăranii evacuaţi în frig!", "Vrem soluţii concrete, nu ţărani evacuaţi din pieţe!", "Pieţele pentru producătorii români!", "Susţineţi ţăranii! Sprijinul tău e sămânţa acţiunii noastre".

Aceștia cer autorităților:

- deschiderea piețelor, halelor agroalimentare şi târgurilor locale organizate în spaţii închise;

- sprijinirea urgentă a pieţei locale şi a lanţurilor scurte alimentare în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică, compensarea pierderilor suferite de ţărani şi micii producători, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociaţiile de mici producători;

- accesul în piețe a micilor producători;

- respectarea obligaţiilor internaţionale pentru drepturile omului în sectorul agroalimentar;

- participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor şi dialog permanent cu autorităţile centrale.

Mitingul a fost organizat de mai multe asociații și federații din agricultură. 

 

 

Subiecte în articol: producatori agricoli protest
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri