UPDATE Social-democratul Lucian Romașcanu prezintă în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului moțiunea de cenzură „România eșuată. Recordul
Moțiunea de cenzură urmează să fie dezbătută și votată marți, în ședință de plen reunit.
Anterior, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a făcut apel la parlamentari „să trimită în istorie acest premier extrem de arogant și care poate să stea de acum încolo de veghe în lanul de lavandă”.
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că Guvernul este „un dezastru pentru români și pentru firmele românești”.
Întrebat dacă s-au purtat negocieri cu Ludovic Orban sau alți parlamentari să voteze moțiunea, Grindeanu a răspuns că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut negocieri: „din câte știu, colegii de la AUR vota această moțiune, probabil vor fi colegi parlamentari și din grupul minorităților care vor vota această moțiune. În ceea ce privește parlamentarii din arcul guvernamental nu vreau să intru în amănunte”.
Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat marți că la nivelul partidului și a coaliției s-a luat decizia de a participa la ședința privind moțiunea de cenzură, dar „să nu votăm”.
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că Guvernul este „un dezastru pentru români și pentru firmele românești”.
„PNRR este un dezastru, au fost înghețate pensiile, au fost înghețate salariile, au fost înghețate alocațiile, iar pe partea cealaltă, în Planul Național de Redresare și Reziliență, vedem doar reforme catastrofale pentru România și bani foarte mulți pentru clientela lor politică. Românii în aceste luni au sărăcit. Doar în mintea premierului Cîțu o duc mai bine”, a afirmat Grindeanu.
Prim-vicepreşedintele PSD speră ca și parlamentari ai actualei coaliții de guvernare să voteze moțiunea de cenzură.
„Eu aș face un apel la ei să facă ceea ce e corect pentru România și anume să trimită în istorie acest premier extrem de arogant și care poate să stea de acum încolo de veghe în lanul de lavandă, că tot am văzut că a ajuns cu vaccinarea în lanul de lavandă”, a spus Grindeanu.
Moțiunea va fi votată săptămâna viitoare.
Întrebat dacă s-au purtat negocieri cu Ludovic Orban sau alți parlamentari să voteze moțiunea, Grindeanu a răspuns că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut negocieri: „din câte știu, colegii de la AUR vota această moțiune, probabil vor fi colegi parlamentari și din grupul minorităților care vor vota această moțiune. În ceea ce privește parlamentarii din arcul guvernamental nu vreau să intru în amănunte”.
Întrebat, de asemenea, dacă absența lui Ciolacu la depunerea moțiunii se poate interpreta că Grindeanu ar fi propunerea de prim-ministru PSD, Grindeanu a răspuns că în acest moment există o propunere votată în Consiliul Politic Național, aceasta fiind Alexandru Rafila.
(sursa: Mediafax)