Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD cere demisia ministrului Vlad Voiculescu

PSD cere demisia ministrului Vlad Voiculescu

de Ion Alexandru    |   

Senatorul PSD Gabriela Firea solicită, într-o postare pe contul său de socializare, demisia lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătății, deoarece „se dovedește un veritabil subminator al campaniei de vaccinare, pe care o decredibilizează prin minciuni penibile, precum cea că Japonia, spre deosebire de România, n-ar avea acces la vaccin și de aceea, vezi Doamne, nu-și vaccinează populația”.

Firea spune că, în realitate, mai multe țări dezvoltate au amânat deliberat vaccinarea populației pentru a aștepta noi rezultate ale testelor clinice și pentru a vedea ce se întâmplă în țările care își vaccinează deja cetățenii”.

„Vlad Voiculescu minte intenționat pentru a acoperi haosul, debandada, dar și incapacitatea sa de a coordona campania de vaccinare. De altfel, a fugit de răspundere încă din prima zi, a refuzat timp de o lună să apară la evenimentele legate de campania de vaccinare și să dea declarații, a intrat în conflict cu primarii și a întârziat astfel constituirea centrelor de vaccinare și a ignorat problemele legate de funcționarea platformei online”, mai scrie senatoarea. Aceasta a adăugat că, în această perioadă de criză de sănătate profundă, România are nevoie de un ministru al Sănătății responsabil, capabil să ia decizii care rezolvă problemele, „nu de un mincinos și-un dezertor incapabil”.

Subiecte în articol: vlad voiculescu gabriela firea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri