La Cotroceni s-a lăsat cu tulburare de posesie. Nu vă duceți, însă, cu gândul la oarece deposedări imobiliare. Nu! Nicidecum. Justiția se preumblă în continuare pe drumuri încete. Dragnea a fost mai grăbit decât orice instanță. Și, nemilos, a profitat de dizabilitățile prezidențiale pentru a-l deposeda pe Kleine Iohannis de căruciorul guvernamental.
Iar acesta pare să fie doar începutul. Fiindcă și cotiga partinică prin care sibianul și-a asigurat viza de flotant la București a fost integrată tot mai convingător în programul rabla. În aceste condiții, fără motorizare corespunzătoare, traseul ”pas cu pas„ nu mai poate viza destinații promițătoare, parcarea în eșec fiind mult mai aproape de adevăr.
Rateurile opoziției sunt mai mult decât convingătoare. La votul de învestitură a Guvernului din plenul Parlamentului, liderii PNL și USR au prestat lamentabil. Interimara Raluca Turcanu, deși împrospătată fizic, s-a zbârcit într-un discurs al deversărilor puturoase. Prin clișee repetate la infinit și lozincăraie ieftină, blonda înjura viitorul ce va să fie.
Caraghioșenia maximă a constat în faptul că ea punea la zid guvernul Grindeanu pentru că ar fi capabil să facă ceea ce guvernul Boc deja a făcut. De râs! Fiindcă doar o memorie coclită putea s-o facă pe blondă să uite că trecutul a înfrățit-o cu niște emeriți ai nereușitei.
Nicușor Dan a avut și el un discurs care-i înfrățește prezentul cu cel al Ralucăi Turcan. Useristul duce, însă, un samar ceva mai ușor doar grație faptului că, în politică, el nu prea are trecut. Din punctul acesta de vedere, Nicușor Dan este mai aproape de Iohannis. Dar tot de râs!
Alegerea s-a făcut. Mai întâi votul și apoi slăbiciunile opoziției îi vitaminizează tot mai consistent pe câștigătorii majorității. Dar nu e chiar de bine. Fiindcă cei care au preluat puterea poartă și responsabilitatea acelor frumoase promisiuni prin care au convins electoratul.
Iar dacă pintenii opoziției nu vor fi suficient de ascuțiți, parcursul greu al frumoaselor promisiuni îi poate obosi înainte de vreme pe cărăușii puterii. De aceea, deocamdată, optimismul nu o ia razna.