Și-a dorit să ajungă spion în slujba Uniunii Sovietice - vis împlinit -, apoi, când a înțeles ce prăpastie se căsca între capitalismul occidental și doctrinele bolșevice depășite, a cotit-o, kaghebist, spre administrație, dezvoltând legături de afaceri (bănoase) cu mafia din porturile Nevei. Asta până când gulerele albe din KGB l-au promovat la Moscova, la Kremlin, în fruntea Rusiei - unde-l aflăm și astăzi.
Copilul Vladimir Putin, Volodia, cum era alintat de apropiați, a fost un rebel respins de organizația de pionieri de la școala numărul 193 de pe strada Baskov din Leningrad până în clasa a VI-a, când a renunțat la vânătorile de șobolani organizate pe scările blocurilor înghețate și întunecoase și la bătăile de stradă. Dedicându-se apoi unui sport menit să-l ridice deasupra golăniilor mărunte de cartier - judo - și prinzând cu aviditate ore-n șir de filme ieftine în care actori sovietici precum Viaceslav Tihonov și Gheorghi Jionov jucau roluri înfășurate pe caractere sclipitoare de ofițeri ruși, Vladimir visa cu ochii deschiși la o carieră misterioasă de spion în slujba Maicii Rusii. Stimulat și de poveștile de război ale tatălui (Vladimir Spiridonovici Putin, 1911-1999) - fost militar în marina sovietică, activ pe un submarin în anii ’30, iar ulterior membru într-un comando NKVD specializat în sabotaje -, băiatul apatic cu păr spălăcit și ochi albaștri tulburi a hotărât încă din preadolescență cum avea să-și trăiască viața: luptând împotriva hidrei occidentale, împotriva imperialiștilor care lăsaseră în trupul părintelui erou răni necicatrizate decât în carne. Și cum ar fi putut să împlinească mai bine acest deziderat decât alăturându-se serviciilor de securitate ruse, temutei poliții secrete numite prescurtat KGB?
Un puști cu capul înfierbântat
Încă de când a început cursurile liceale, Volodia i-a terorizat pe ofițerii agenției locale cu insistențele de a fi primit în rândurile lor. Să nu ne imaginăm totuși că înregimentarea lui ulterioară n-a avut nicio legătură cu trecutul și activitatea părintelui. Am fi naivi. Vladimir a primit îndrumări și educație pe sprânceană, fiind instruit atent pentru a deveni exact ce și-a dorit: spion în slujba patriei, dar în afara Uniunii, în Occident. A învățat așadar limba germană, și-a perfecționat tehnicile de judo, completându-le cu antrenamente de sambo (stil de luptă rusesc, autoapărare fără arme), iar în 1970 s-a înscris la Facultatea de Drept din orașul natal. „Tipul spionului rece, eficient și insensibil, patriot infiltrat printre dușmani, a modelat într-un fel personalitatea tânărului Putin, care și-a oferit serviciile KGB-ului, definitiv, la 17 ani”, evidenția Françoise Thom, reputată specialistă în istoria Uniunii Sovietice, în lucrarea „Putin și putinismul” (Humanitas, 2020).
La post, în imperiul contrabandei Vest-Est
Odată cu absolvirea facultății, în 1975, tânărul Putin și-a putut palpa visul cu ambele mâini. A fost angajat cu normă întreagă la divizia de contrainformații din Sankt Petersburg, sub acoperire, evident. Stătea cu ochii pe străinii care poposeau pe malurile Nevei. După cinci ani de șmotru la „Flamura Roșie”, școala de elită pentru ofițerii ruși de contrainformații, Volodia primea și prima misiune în străinătate, la pachet cu o funcție aparent insignifiantă: agent de contrainformații în Republica Democrată Germană, dar nu în miezul acțiunii, la Berlin, ci la Dresda, într-un burg liniștit și apăsător. În acest post prestau șase kaghebiști plictisiți, toți înghesuiți în același birou, în vreme ce în Berlinul de Est mișunau, prinși în lupta antiimperialistă, nu mai puțin de 1.000 de spioni ruși. Înflăcăratul Vladimir s-a simțit nedreptățit, chiar jignit. Ușor-ușor s-a dezumflat. S-a însurat cu Liudmila, o stewardesă frumușică, rusoaică get-beget, a făcut cu aceasta două fetițe pe care în cei cinci ani petrecuți în patria lui Goethe le-a dus zi de zi de mână la o grădiniță cu predare în limba germană și, pentru a-și completa programul, a continuat să practice judo. O viață banală, ferită de pericolele misiunilor unui spion autentic, nu?
Înapoi acasă, adaptarea la capitalismul feroce
Dar poate că activitatea lui Putin la Dresda, oraș considerat în epocă inima unui imperiu de contrabandă între Vest și Est, n-a fost tot timpul ternă, ancorată în obligații de familie. Se spune că Vladimir ar fi învățat (și practicat) aici tehnicile sabotajului tehnologic, furtul de secrete științifice, arta recrutării agenților dubli, până și deprinderea practicilor teroriste, precum atentatul ori lupta de gherilă. Aflat în proximitatea Occidentului, mereu în contact cu gândirea și obiceiurile teutone, Vladimir a înțeles din timp că politica Uniunii Sovietice - desuetă, precară, ineficientă economic - va (con)duce inevitabil la prăbușirea sistemului din care se ridicase entuziasmat. Când colosul cu picioare de lut chiar s-a spulberat, Putin a fost chemat de siloviki, creierele din KGB, înapoi la Sankt Petersburg. A fost un moment de cumpănă pentru Volodia. Foști camarazi au dezvăluit în memoriile lor că la începutul anilor ’90, când rușii s-au trezit aruncați în vârtejul libertăților de tot felul, dar mai ales în nesiguranța zilei de mâine, Vladimir, abia revenit acasă, cu cariera de spion sfărâmată, era convins că viitorul apropiat nu-i va rezerva decât cel mult un post de taximetrist. Gulerele albe din KGB au avut însă alte planuri cu tânărul (copt) de patruzeci de ani...
„Lovelele contează, trebuie să faci biștari!”
Infiltrat inițial la Universitate, la Facultatea de Drept, în anturajul carismaticului profesor Sobceak, cel care avea să devină primar al Sankt Petersburgului, Vladimir Putin se va strecura în structurile administrative ale orașului de la Marea Baltică pe ușa deschisă de juristul pe care-l cunoscuse încă din anii studenției. Va deveni, de altfel, mâna dreaptă a lui Sobceak, viceprimar cu acte în regulă, responsabil - atenție! - de relațiile comerciale externe ale urbei ridicate de Petru cel Mare. Idealistul Volodia era înlocuit cu energicul și abilul funcționar-afacerist Vladimir, care n-a ezitat nicio clipă când a venit vremea alianțelor cu mafia locală. „Starea sa de spirit de la acea vreme reiese dintr-o anecdotă relatată de unul dintre apropiați, care în august 1991 se angajase de partea puciștilor anti-Gorbaciov și care i se adresează lui Putin, atrăgându-și această reacție: «În ce te-ai băgat, riști închisoarea! Lovelele contează, trebuie să faci biștari!»”, consemna sovietologa Françoise Thom în lucrarea citată anterior.
Două trambuline de milioane
Și Putin chiar a făcut biștari! Prima lovitură a dat-o în 1991, când cinci parteneri i-au asigurat controlul asupra Băncii Rossiia, fondată de gulerele albe din KGB în 1990 cu scopul de a sifona imensa avere a Partidului Comunist. Al doilea tun financiar a fost prilejuit de schema „Alimente pentru materii prime”, prin care Rusia democrată se angaja să furnizeze partenerilor occidentali petrol, lemn și metale rare în schimbul unui produs vital: mâncarea. Bulversată de schimbarea regimului politic, sleită de inflație și nesiguranță economică, Rusia chițăia de foame. Lovitura a fost dată tot în 1991, în decembrie, când Putin, din calitatea de viceprimar responsabil cu comerțul exterior, a dispus de licențele pentru export validate de guvernul Elțîn. S-a descurcat atât de bine în ițele încâlcite ale capitalismului de forță din porturile Nevei - întreținând relații foarte strânse cu clanurile mafiote Tambov și Malîșev - încât în 1996, când a ratat, din poziția de șef de campanie a lui Sobceak, continuarea mandatului de funcționar public, Putin a fost transferat instantaneu la Moscova, în centrul de comandă al Rusiei, unde, se știe, a a avut o ascensiune fulminantă.
Cheia succesului
Explicația? „Cheia succesului tânărului ofițer de informații a venit probabil din faptul că, încă din perioada petersburgheză, s-a distins prin capacitatea lui nu de a dezvolta, ci de a controla economia. Practic, ceea ce se aștepta de la el era să repete la nivel federal ceea ce reușise să obțină la scara capitalei Nordului: exploatarea economiei orașului și controlul fluxurilor financiare și al sectoarelor profitabile în favoarea unui grup mic de beneficiari conectați la putere. KGB-ul îi crease pe oligarhi, dar pierduse controlul asupra lor, ba chiar le devenise subordonat. Sub Putin, acest control fusese restaurat la Sankt Petersburg. Ce se aștepta de la el era să facă același lucru în restul Rusiei”, opina, nu fără miez, istoricul Françoise Thom.
Doi frați cu destin tragic
Vladimir Putin a avut doi frați mai mari care n-au apucat însă să se bucure de reușitele fratelui lor mai mic: unul s-a stins din viață la doar câteva luni de la naștere, la jumătatea anilor ’30, iar celălalt a murit de difterie, în timpul crâncenului asediu al Leningradului (8 septembrie 1941-27 ianuarie 1944).
Casetă
Bunicul, bucătarul lui Lenin. Și al lui Stalin!
Bunicul patern al actualului lider de la Kremlin, Spiridon Putin (1879-1965), a fost bucătarul personal al liderului bolșevic Vladimir Ilici Lenin. După asasinarea acestuia, Spiridon a trecut, cu tot cu cratițe și polonice, în serviciul „tătucului” Stalin.
Adio, Liudmila!
În 2013, căsnicia lui Vladimir cu Liudmila s-a fisurat. După divorț, unul discret, care i-a asigurat fostei stewardese domenii imobiliare inestimabile în Spania și în Elevția, la Davos, dar și conturi burdușite cu milioane de dolari, Vladimir s-ar fi însoțit, neoficial, cu Alina Kabaeva, o fostă gimnastă cu 31 de ani mai tânără decât el. Deși s-a speculat că Alina i-ar fi dăruit lui Putin mai mulți copii, cei doi nu și-au recunoscut relația nici până în ziua de astăzi.
Știați că?
Putin este pasionat de zbor;
Deține mai multe licențe de pilot în domeniul aeronautic;
Iubește câinii;
Adoră vânătoarea de feline mari:
Agreează pescuitul și echitația;
Încă practică judo, sport îndrăgit din copilărie.
70 de ani a împlinit Vladimir Putin pe 7 octombrie 2022.
Potrivit unor dezvăluiri din 2016, marca Panama Papers, Putin și-a expatriat mare parte din colosala avere prin intermediul unor companii offshore din Caraibe.
Violoncelistul Serghei Roldughin, prieten din copilărie cu Vladimir Putin, ar fi unul din paravanele cu ajutorul căruia șeful statului rus își maschează lichiditățile.
„Lovelele contează, trebuie să faci biștari!”, Vladimir Putin, în anii ’90