Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a obținut ceea ce și-a dorit de la întâlnirea cu Biden

Putin a obținut ceea ce și-a dorit de la întâlnirea cu Biden

de Şerban Mihăilă    |   

Nimeni nu a avut mari așteptări de la întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin,  care avea să se rezume, de altfel, la reluarea unor legături ostile, dar respectuoase. Dincolo de cuvintele de fațadă despre „discuțiile constructive” și angajamentele pentru reluarea dialogului cu americanii pe teme de securitate cibernetică și politică externă, Putin nu a dat niciun moment senzația că întrevederea cu Biden l-ar fi determinat în vreun fel să-și schimbe atitudinea și nici abordarea în privința unor subiecte cu adevărat importante. În schimb, liderul de la Kremlin a repurtat o victorie diplomatică la Geneva, doar prin prezența sa.

Nici restabilirea legăturilor diplomatice, prin revenirea ambasadorilor rus și american la Washington, respectiv Moscova, nici retorica unui nou început al cooperării bilaterale nu-l vor opri pe liderul de la Kremlin să-și continue agenda politică, nestingherit și în forță, atât acasă, cât și pe plan internațional. Deși a spus încă din deschiderea conferinței sale de presă că „discuţiile au fost foarte constructive, nu a existat ostilitate, iar ambele părţi au manifestat dorinţa de a se înţelege”, Putin avea să treacă rapid la cunoscuta sa polemică antiamericană, construită pe analogia cu SUA, în încercarea de a devia criticile adresate regimului de la Moscova. 

 

„Și ceilalți sunt de vină!” 

 

Întrebat de CNN despre atacurile cibernetice lansate de pe teritoriul rus asupra instituțiilor americane, el a vorbit despre hackerii care lovesc Rusia. „În privința securității cibernetice, am convenit să începem consultări și cred că acest lucru este de o importanță extraordinară. Evident, ambele părți trebuie să-și asume anumite obligații”, a adăugat el. Chestionat apoi de presa de peste Ocean pe teme de politică internă, Putin a criticat moralitatea acestor întrebări, arătând cu degetul atât spre tulburările de la Capitoliul din Washington, din data de 6 ianuarie, cât și spre uciderea lui George Floyd. Numeroase persoane de culoare din America „nu au timp să deschidă gura, că sunt împușcate mortal”, a spus liderul de la Kremlin. Aceste răspunsuri au avut darul să-l irite pe Biden, care, în conferința lui de presă, a denunțat „comparaţiile ridicole” ale omologului său rus în privința drepturilor omului, remarcând că Putin face o falsă echivalare între un atac „al criminalilor” asupra Capitoliului şi manifestaţiile paşnice ale unor persoane private de libertatea de expresie, în Rusia. Putin a ținut-o pe a lui și atunci când a fost întrebat despre reprimarea opoziției ruse și persecuțiile la care a fost supus liderul ei, Aleksei Navalnîi, cel mai aprig contestatar al regimului de la Moscova. Spre stupefacția reporterilor occidentali, președintele rus a sugerat chiar că disidentul a fost, de fapt, cel care a dorit să fie arestat: „Acest om știa că a încălcat legea în Rusia. A fost condamnat de două ori... A vrut să încalce legea intenționat. A făcut exact ceea ce a vrut să facă. În acest context, de ce mai vorbim despre el?” Cu numai câteva ora înainte, Putin fusese avertizat de Biden că, dacă Navalnîi va muri, vor exista consecințe devastatoare pentru Rusia. În privința anexării ilegale a Crimeei, liderul de la Kremlin a susținut că activitatea militară a țării sale respectă pe deplin legislația internațională, iar americanii sunt agresorii, deoarece „construiesc capacități” de luptă „la frontierele Rusiei”.  La sfârșitul conferinței de presă, concluzia generală era că Putin s-a comportat așa cum o face de fiecare dată – extrem de încrezător în sine și plin de dispreț. Președintele rus „este atât de sigur pe puterea sa absolută de acasă, încât poate participa la întâlnirea cu cea mai puternică persoană de pe Pământ, fără a avea nimic de pierdut”, remarca, de altfel, CNN, la încheierea conferinței susținute de liderul de la Moscova.

 

Egalul lui Biden

 

Summitul de la Geneva s-a mulat aproape perfect pe necesitățile interne ale lui Putin. Întâlnirea a fost organizată la dorința lui Biden și, din perspectiva Kremlinului, această inițiativă este o confirmare a faptului că Putin este un lider de o importanță egală cu cea a președintelui SUA. „Este exact ceea ce Kremlinul își dorește – să vorbească de pe poziții de egalitate cu SUA, în așa fel încât celălalt interlocutor să nu solicite o schimbare de poziție drept condiție a dialogului”, a remarcat un analist politic de la „Crisis Group”, un ONG internațional cu sediul la Moscova.  „Nu e niciun dubiu că Putin va continua să-l testeze pe Biden, dacă dialogul va intra în impas sau va evolua într-o direcție neavantajoasă pentru Moscova. Acesta nu este încă începutul normalizării relațiilor. Este doar o pauză în viitoarea lor deteriorare”, a adăugat el. Mai mult, răspunsurile sigure și tranșante ale lui Putin, atât la întrebările „servite”, venite din partea presei de la Moscova, cât și la cele extrem de incomode, puse de ziariștii occidentali, îi aduc liderului de la Kremlin o popularitate imensă, în special în rândul rușilor convinși că Vestul este, de fapt, partenerul periculos, imprevizibil și agresiv din această relație. Atitudinea fermă a președintelui alimentează un scenariu promovat intens de Kremlin în ultimii ani: indiferent de presiunile făcute de Occident la adresa Rusiei, Putin și aliații săi nu pot fi controlați. Potrivit criticilor liderului rus, până acum au existat prea puține repercusiuni asupra unui om care își otrăvește adversarii politici, se amestecă în alegerile altor state, îl ajută pe dictatorul sirian Bashar al-Assad să-și bombardeze conaționalii și anexează teritorii străine. În ochii susținătorilor săi, întâlnirea cu Biden demonstrează însă că Putin are deplină justificare pentru acțiunile lui. Ei pot susține că președintele a fost suficient de rațional pentru a încuviința să colaboreze cu SUA asupra unor probleme internaționale de anvergură și pentru a restabili căile diplomatice convenționale de comunicare. Concomitent, pot spune aceiași susținători, Putin a realizat aceste lucruri, scoțând în evidență imperfecțiunile societății americane și apărând valorile Rusiei. 

 

Atac la sancțiuni  

 

Summitul de la Geneva i-a mai oferit lui Putin și o altă oportunitate, de data aceasta una pe plan internațional. După ce întâlnirea a marcat, cel puțin la nivel declarativ, o încetare a deteriorării relațiilor dintre Washington și Moscova, este foarte probabil ca SUA să oprească adoptarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei. Până acum, măsurile punitive ale Washingtonului au afectat într-o măsură semnificativă economia rusă. Relaxarea acestora ar putea contribui, la rândul ei, la creșterea influenței Kremlinului, într-un an în care Rusia organizează alegeri parlamentare. În aceste condiții, Putin pare să fi obținut de la întâlnirea cu Biden tot ce și-a propus și s-a întors din Elveția cu o victorie diplomatică, prin simpla sa prezență. 

 

 

Priviţi ce se întâmplă pe străzile din America; sunt zilnic crime. Au existat închisori secrete ale CIA în străinătate, în care oamenii erau torturaţi. Aşa sunt protejate drepturile omului?!

Vladimir Putin

Subiecte în articol: Vladimir Putin Joe Biden
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri