Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin interzice exporturile de petrol rusesc către țările care impun plafonarea prețurilor

Putin interzice exporturile de petrol rusesc către țările care impun plafonarea prețurilor

de Redacția Jurnalul    |   

Vladimir Putin a transmis marți răspunsul Rusiei la plafonarea prețurilor în Occident, semnând un decret care interzice furnizarea de țiței și produse petroliere începând cu 1 februarie, timp de cinci luni, către țările care impun acest plafon, transmite Reuters.

Grupul celor șapte mari puteri, Uniunea Europeană și Australia au convenit în această lună asupra unui plafon de preț de 60 de dolari pe baril pentru țițeiul rusesc transportat pe mare, începând cu 5 decembrie, din cauza „operațiunii militare speciale” a Moscovei în Ucraina.

Decretul, publicat pe un portal guvernamental și pe site-ul Kremlinului, a fost prezentat ca un răspuns direct la „acțiunile neprietenoase și în contradicție cu dreptul internațional ale Statelor Unite și ale statelor străine și ale organizațiilor internaționale care li se alătură”.

„Livrările de petrol și produse petroliere rusești către entități și persoane fizice străine sunt interzise, cu condiția ca în contractele pentru aceste livrări să fie prevăzută, direct sau indirect, utilizarea unui mecanism de fixare a prețului maxim”, se arată în decret, referindu-se în mod special la Statele Unite și la alte state străine care au impus plafonarea prețurilor.

Decretul, care include o clauză care îi permite lui Putin să anuleze interdicția în cazuri speciale, a precizat: „Aceasta... intră în vigoare la 1 februarie 2023 și se aplică până la 1 iulie 2023”.

Exporturile de petrol brut vor fi interzise de la 1 februarie, dar data interzicerii produselor petroliere va fi stabilită de guvernul rus și ar putea fi după 1 februarie.

Plafonarea prețurilor, nemaiîntâlnită nici măcar pe vremea Războiului Rece dintre Occident și Uniunea Sovietică, are ca scop paralizarea visteria statului rus și a eforturilor militare ale Moscovei în Ucraina.

Ministrul de finanțe Anton Siluanov a declarat marți că deficitul bugetar al Rusiei ar putea fi mai mare decât procentul planificat de 2% din PIB în 2023, în condițiile în care plafonarea prețului petrolului comprimă veniturile din exporturi, un obstacol fiscal suplimentar pentru Moscova în condițiile în care cheltuiește foarte mult pentru campania sa militară din Ucraina.

Cu toate acestea, unii analiști au declarat că plafonarea va avea un impact imediat redus asupra veniturilor din petrol pe care Moscova le obține în prezent.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: putin export petrol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri