Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin se declară optimist în chestiunea conflictului din peninsula coreeană

Putin se declară optimist în chestiunea conflictului din peninsula coreeană

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat joi convingerea că actualul conflict dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud nu se va transforma într-un război nuclear, relatează DPA.

"Sunt încrezător că actualul conflict nici nu se va extinde, nici nu va implica folosirea de arme de distrugere în masă", a spus Putin, conform agenţiei ruse de presă TASS. 

Rusia şi China sunt statele cu cele mai strânse relaţii diplomatice cu Phenianul. 

"Toate părţile vor avea suficientă raţiune pentru a-şi înţelege responsabilitatea faţă de oamenii din regiune, astfel că vom reuşi să rezolvăm chestiunea prin mijloace diplomatice", a declarat Putin, în cadrul Forumului Economic Oriental de la Vladivostok. 

Liderul rus a cerut continuarea investiţiilor în regiune, în ciuda temerilor privind un potenţial război. "Este nevoie să se continue investiţiile, deoarece dacă opreşti activităţile economice în regiune, situaţia se va deteriora", a afirmat Putin. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri