Duminică, Zi de Sfânta Maria, la Putna s-a desfășurat o mare sărbătoare, cu valoare națională, a românilor de pretutindeni. Aniversarea a 150 de ani de la adunarea care a pus aici și atunci, sub spiritul tutelar al Voievodului Ștefan, temelia pentru efortul fundamental al libertății și unității naționale a tuturor românilor, a fost impecabil organizată de Biserica Ortodoxă. Nu ne propunem o cronică a manifestărilor care s-au centrat pe hramul mănăstirii și al marcării Serbării de la Putna, care au subliniat continuitatea unui ideal; cei interesați le-au urmărit fie prin participare directă, fie prin emisiunile canalului tv al Patriarhiei. Remarcăm implicarea puternică în aceste evenimente a Academiei Române, cel mai înalt for cultural și științific al țării îndeplinindu-și menirea de instituție fundamentală pentru unificarea intereselor naționale. Discursul Președintelui Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, a subliniat în acest cadru profundele semnificații ale ideilor generatoare de acțiune politică unificatoare ale Serbărilor de la Putna, din miezul lunii august 1871. Legătura indestructibilă dintre Ortodoxie și fibra națională vibrantă sub tensiunea realităților potrivnice este accentuată de analiza academicianului care rostea un memorabil discurs adresat miilor de credincioși reuniți la Putna, ca semn de omagiu înaintașilor vizionari. Redăm câteva fragmente din această pilduitoare prezentare a reuniunii de la Putna, care devine arc peste timp între generații despărțite de secole, dar reunite prin multe aspirații comune.
„Era ca o metaforă pentru națiunea noastră adormită și necăjită, care trebuia să intre, prin marile fapte ale marilor oameni de atunci, în eternitate. Evenimentele de la Putna de acum 150 de ani găseau poporul român, cel mai numeros popor din sud-estul Europei, risipit în mai multe țări. Din fericire, nucleul său, dar nu și cea mai mai mare parte a acestui popor, era concentrat, începând cu 1859, în România, formată atunci doar din Oltenia, Muntenia, Moldova dintre Carpați și Prut și din Bugeac, cele trei județe din sudul Basarabiei. Cea mai mare parte a pământului nostru se afla sub stăpânirea imperiilor vecine. Dobrogea era sub otomani, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul erau sub austro-ungari, pe lângă mulți români risipiți prin Balcani, care nu au avut niciodată șansa să trăiască în propriul stat românesc. Tinerii studioși din România și din teritoriile românești înstrăinate s-au gândit atunci, ca prin cinstirea amintirii celui mai important domn pe care l-au avut românii în Evul Mediu, Ștefan cel Mare și Sfânt, să stimuleze efortul fundamental al libertății și unității naționale a tuturor românilor”.
Serbările de la Putna din 1871, înrâurite de forța ideilor lui Eminescu, Slavici, Xenopol, Ciprian Porumbescu, sunt un exemplu pilduitor de implicare și acțiune sub faldurile Ortodoxiei, pentru afirmarea patriei, refugiate încă pentru mulți români în limba națională și în credința în care ne-am născut. Iată de ce trimiterea spre realități actuale este cu atât mai pregnantă, așa cum o sublinia Președintele Academiei Române: într-o societate secularizată, dezorientată, cum este societatea europeană de astăzi, în care toate marile valori ale omenirii sunt puse sub semnul întrebării, noi ar trebui, cu bună cuviință și cu smerenie, să ne vedem de rânduiala noastră, să luăm exemplul marilor cărturari de la Putna, de la Vasile Alecsandri până la Eminescu”.
De ce înaltele oficialități ale statului au strălucit prin absență la manifestările de la Putna rămâne să aflăm.