Lipsa unor priorităţi clare de guvernare, a unui proiect de ţară și lacunele de competență de la nivelul clasei politice au dus la o neîncredere generalizată şi la mentalitatea “ merge şi aşa”. O spune Radu Magdin, consultant politic. Interviul face parte din proiectul Românii în anul Centenarului, un proiect Jurnalul şi Antena 3.
Vi se pare că, în ultimul an, România a evoluat în bine, în rău, a rămas la fel? De ce?
Radu Magdin: Ca percepție a fost mult mai mult zgomot decât era cazul, și mai degrabă a fost în rău respectivul zgomot. 2017 a fost un an cu multe provocări, iar evoluția principală, din punctul meu de vedere, a fost dată de creșterea spiritului civic și a implicării în problemele cetăţii. Oamenii învaţă progresiv să taxeze derapajele și acordă mai multă atenție realităţilor politice și sociale. În același timp, avem creștere economică, dar nu avem încrederea care pune în mișcare economia. Nu ne confruntăm deocamdată cu ameninţări majore la adresa securităţii ţării, însă discuțiile pe acest subiect au fost limitate în ultimul an. De asemenea, nu putem să nu ne oprim asupra perpetuării impredictibilităţii fiscale și juridice aferente, care duce la stagnare și lipsa de poftă pentru investiții ambițioase, precum și asupra calităţii reduse a serviciilor publice: în continuare nu îți vine să îți lași soția, mama sau bunicul la spital de frică să nu ia ceva. Din punct de vedere politic, există o frustrare generalizată, alimentată și de faptul că guvernarea actuală funcţionează pe priorități personale și se îndepărtează de propriul program, contrar aşteptărilor create la preluarea mandatului. Așadar, evoluția României este una nuanţată, privind atât cifrele de final de an, cât și modul în care au fost gestionate sau generate situații limită și evenimente majore.
Dar în ultimii 10 ani, cum a evoluat România? De ce?
Evoluția României din ultimii ani a fost evident marcată de statutul de tară membră a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, putem afirma astăzi fără nicio îndoială că țara s-a dezvoltat promiţător, atât intern, cât și extern. Pe lângă chestiunea fondurilor de care România a beneficiat, vorbim și despre îmbunătăţirea legislației și raportarea progresivă la standardele europene, prin mecanisme reglementate sau prin stimuli. Există în continuare numeroase aspecte la care avem de lucrat, România nu și-a atins potențialul în acești 10 ani, însă este important, mai ales în contextul discursului eurosceptic, să facem exercițiul de a ne aminti cum arăta România la începutul anilor 2000, câte oportunităţi aveam de fapt atunci și cum funcționau instituțiile de drept. Pentru următorii 10 ani, România trebuie să tindă spre performanţă, cu un accent deosebit pe problemele ce țin de scăderea masivă a populației și migrație, acces la educație și servicii publice, creșterea nivelului de trai, consolidarea și modernizarea instituțiilor, precum și o nouă viziune pentru resuscitarea industriilor-cheie și investiții.
“E nevoie de leadership politic și de întoarcerea la bază: la educație și la restartarea mentalității, în jurul unui proiect de succes axat pe obiective clare. OK, am intrat în UE și NATO, și acum ce facem? Nu e suficientă doar apartenența la niște cluburi, indiferent cât sunt de prestigioase”.
Ce merge bine în România?
Dacă ar fi să dau doar câteva exemple, m-aș opri la creșterea economică și la creșterea veniturilor populației, la dezvoltarea unor industrii noi și a oportunităţilor aferente, precum și la conectarea României la realităţile globale și la agenda transatlantică - raporturile cu partenerii externi și cu marile capitale vestice sunt în continuare bune, cu toate că este loc de mai bine, în ciuda eforturilor unora de a poza în mari patrioți, când de fapt camuflează frustrări personale și neaccesul la mesele care contează. Am depăsit perioada de tranziție, haosul economic și politic al anilor 1990 - începutul anilor 2000, acum este momentul să ne aşezăm la masa de discuții și să ne asumăm inclusiv viziunea transformării României într-o putere de referinţă în Europa Centrală și de Est.
Ce merge rău în România?
Mentalitatea bazată pe "merge și așa" și talentul pentru a comenta și atât, vizibil răspândit în continuare. Sunt multe lucruri care merg încă rău în România și care au dus la pesimism generalizat, la nesiguranța zilei de mâine și la lipsa tot mai mare de încredere în autorităţi și în perspectivele ţării. Pentru problemele existente, sursele sunt variate, însă părerea mea este că avem drept constante lipsa unor priorităţi clare de guvernare, lipsa unui proiect de ţară și lacune de competență importante la nivelul clasei politice.
Care credeți că este principala cauză a menținerii decalajului de dezvoltare dintre România și alte state din UE?
Vreau să punctez că decalajul de dezvoltare, în cazul României, nu se observă doar comparându-ne cu alte state din UE, ci și comparând marile centre urbane cu urbanul mic și România rurală. Principala problemă din acest punct de vedere este lipsa unei viziuni pentru dezvoltare și, de multe ori, lipsa de voinţă politică. O astfel de viziune ar trebui să pună în centru dezvoltarea infrastructurii și creșterea capacităţilor de negociere a autorităţilor locale și centrale în scopul atragerii investitorilor. Practic, decalajul este dat de nivelul slab al investițiilor, de fiscalitatea haotică și de gestionarea nefericită a resurselor existente în perioade de bunăstare. Sigur, nu vom putea recupera în doar câțiva ani secole întregi de dezvoltare a ţărilor din vestul Uniunii, dar ne putem construi propriile repere și seta propriile obiective.
Care este personalitatea care influențează cel mai mult evoluția României în prezent? De ce aceasta și prin ce/ cum anume?
Vorbim despre oamenii în poziții de putere, iar o persoană care poate influența atât puterea legislativă, cât și pe cea executivă este, în prezent, Liviu Dragnea, că lider al principalului partid de guvernămant. Nu este de neglijat nici influența președintelui Iohannis, însă fiind limitat ca livrabile concrete, este natural că și influența să pară mai mică decât a lui Dragnea. În același timp, președintele lucrează și comunică periodic, făcând apel la repere, ceea ce este extrem de necesar în contextul actual, în pragul Centenarului și în pregătirea pentru preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019.
Care este cea mai mare amenințare care ar putea influența evoluția României în următorul an? De ce spuneți asta?
O nouă criză economică globală. Ca ameninţări interne, avem pe de-o parte slăbirea puterii economice a oamenilor pe fundal de inflație, în cazul în care măsurile economice și fiscale din prezent, sau lipsa lor, vor genera un efect de domino. Problema depopulării României, mai ales prin migrația masivă a forței de muncă, este abordată limitat în prezent, mai ales pentru că nu se resimte în centrele urbane mari, însă va marca iremediabil evoluția României în anii următori. Ca ameninţări externe, m-aș opri asupra propagandei rusești, care se intensifică în Europa și în România, iar în funcție de mizele Moscovei, va genera din ce în ce mai multă tensiune socială și în România, ajutând la deteriorarea parteneriatelor existente, prin capitalizarea frustrărilor în narativul, greșit, "colonia România".
Cine credeți că ar putea schimba în bine evoluția țării noastre în viitorul apropiat? De ce acesta/ aceasta și cum anume?
Elitele socio-economico-culturale, prin curaj și coordonare. Nu în ultimul rând, presa și societatea civilă sunt parte a schimbării. Nu cred că ar trebui să ne aşteptăm la lebede negre, nu cred că este sănătos ca schimbarea să vină din extern sau din afara sistemului, cât timp ne confruntăm cu provocări interne majore.
În care țări aveți cea mai mare încredere? (primele 5) Ce anume la aceste țări vă inspiră încredere?
În raport cu România, îmi inspiră încredere ţările Uniunii Europene, mai ales leadership-ul împărtit între Germania și Franța - cred că cele două puteri vor miza pe reformarea UE în următorii ani și este important ca România să fie prezentă în această dezbatere. Îmi inspiră încredere Statele Unite ale Americii, prin prisma parteneriatului strategic cu România. Nu în ultimul rând, cred că este cheie să ne consolidăm încrederea și parteneriatul cu ţările vecine, în special cu Republica Moldova și Ucraina, ca state asociate UE, din rațiuni ce țin de stabilitatea regională.
În care țări aveți cea mai puțină încredere? (primele trei. Ce anume la aceste țări vă inspiră neîncredere?
Neîncrederea este relativă, pentru că nu putem cataloga un stat ca nedemn de încredere, însă în mod realist, pot spune că Rusia transmite semnale îngrijorătoare și este important să ne menținem starea de alertă. Coreea de Nord e un pericol cu conducerea actuală, iar autocrațiile nu sunt pe gustul meu, pe orice continent.
Care este valoarea care definește România în prezent? Dar valoarea care lipsește cel mai mult în societatea românească la acest moment?
Spiritualitatea, încă prezentă. Din păcate, sistemul de valori nu este unul împărtăşit la scara întregii ţări - ele diferă în funcție de nivelul de educație, apartenență la comunităţi și gradul de expunere la valorile familiei europene. Lipsa valorilor este însă una acută, începând de la respectul pentru noi înșine, valorizarea competenței, asumarea responsabilităţii individuale.
De la 1 la 5 (1 = foarte rar, 5 = foarte frecvent) , cât de frecvent credeți că sunt încălcate în prezent în România următoarele valori?
Promovarea competenței 2/5
Respectul față de adevăr 2/5
Angajamentul față de valorile naționale 4/5
Libertatea de exprimare 3/5
Încrederea în instituții 1/5
Sancționarea corectă a ilegalităților 3/5
Cum apreciați pe o scală de la 1 la 5 (1 foarte proastă, 5 foarte bună) calitatea clasei politice care a decis soarta României în ultimii 10 ani? Principalul defect/ Principala calitate?
M-aș limita la un calificativ general de 3, fiind evident că nu putem vorbi despre o calitate remarcabilă, dar nici nu putem ignora progresele care s-au înregistrat în ultimii 10 ani. Principalele defecte ale clasei politice au fost lipsa viziunii și capacitatea scăzută de autocenzură și autoanaliză.
Care este greșeala cea mai mare a clasei politice din ultimii 10 ani?
Două mari greșeli: felul în care s-a tratat austeritatea, și felul în care s-a declanasat dezbaterea pe justiție anul acesta. Înainte de a discuta mult despre greșeli, trebuie să remarc faptul că provocările clasei politice, în ultimii 10 ani, au fost de asemenea majore, atât intern, cât și extern. O greşeală, în acest context, a fost lipsa viziunii pe termen mediu și lung, impresia constantă de improvizație pe politici publice, dată și de abaterile de la programele asumate la început. De aici a decurs și o deconectare de la propriul electorat, combinată cu lipsa eforturilor de a identifica un electorat nou, cu aşteptări noi, care se va face din ce în ce mai auzit în următorii ani.
“Ca stat membru UE, România a ratat, de asemenea, șansa de a se impune mai mult pe agenda europeană în ultimii 10 ani - însă nu este încă târziu să ne concentrăm și pe a ne reprezenta mai bine interesele naționale la Bruxelles”.
Ce urare ați face României pentru 2018?
Să fie mândră și puternică pe baze reale! Sper că în 2018 să devenim mai conștienți de resursele și oportunităţile noastre, ca ţară, la 100 de ani de la Marea Unire, să începem să construim, cu maturitate, un nou proiect de ţară, care să ne coalizeze cât mai mult și să ne dea încrederea necesară pentru anii următori.