Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a referit, în cadrul unui eveniment organizat marți de Asociația Blondie, care marchează 200 de zboruri medicale făcute de asociație pentru transportul către clinici din străinătate a copiilor cu afecțiuni medicale grave, la creșterea cazurilor copiilor bolnavi din România care pot fi operați în România.
„S-a construit o școală de chirurgie cardiovasculară, în afară de clinica binecunoscută de la Târgu-Mureș, acum avem capabilități în București, la Marie Curie, avem la Timișoara, există și la Cluj și la Iași câte ceva și cel mai important, cel puțin aici la București, este această echipă formidabilă condusă de doctorul Cîrstoveanu (șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Marie Curie - n.r.). Fac minuni. Am fost acolo în spital și vreau să vă spun că am făcut o comparație”, a spus Rafila.
Ministrul a precizat că a fost săptămâna trecută la Washington și a vizitat inclusiv Spitalul Național de Pediatrie de la Washington, secția de chirurgie cardiovasculară.
„Am văzut că modelul din România este foarte apropiat. Nu am apucat să le spun colegilor mei ce am văzut și de oferta de parteneriat pentru pregătirea personalului medical, însă la Marie Curie, chiar dacă la o scară ceva mai mică din punct de vedere al spațiilor disponibile, erau lucruri perfect comparabile cu cele de la cel mai avansat spital de pediatrie din Statele Unite și chiar am fost mândru de reușita colegilor noștri de la Marie Curie. Dacă reușim să dezvoltăm trei - patru astfel de centre în țară cred că o să putem să îmbunătățim foarte mult îngrijirea”, a adăugat Rafila.
(sursa: Mediafax)