Preşedintele PNL, Raluca Turcan, a declarat marţi că 24 Ianuarie este o zi de sărbătoare, de bucurie şi un prilej de a privi cu speranţă şi încredere spre viitor.
'Avem a ne bucura, iarăşi, de entuziasmul imens cu care, în iarna lui 1859, s-au regăsit laolaltă fraţii şi surorile de aceeaşi limbă, neam şi credinţă, despărţiţi atâta amar de vreme. Avem, totodată, dreptul de a sta cu fruntea sus în faţa oricui, pentru că generaţia care a înfăptuit Unirea de la 1859 a făcut-o cu demnitate, curaj, spirit de sacrificiu, inteligenţă politică şi cu o voinţă de neclintit, bazate pe un sprijin popular impresionant. Poporul şi elitele sale au dovedit o solidaritate exemplară. Doar aşa au reuşit să depăşească momente dramatice şi de cumpănă pe drumul complicat al realizării Unirii. Numai aşa au avut forţa să-şi pledeze cauza în faţa marilor puteri ale acelor timpuri, să folosească abil conjunctura politică europeană şi să înfrângă forţele anti-unioniste externe şi interne. Nu în cele din urmă, avem cu toţii o lecţie de învăţat şi un exemplu de urmat din evenimentele istorice petrecute în ianuarie 1859', a afirmat Raluca Turcan, potrivit unui comunicat de presă.
Liderul PNL a subliniat că unirea s-a făcut pe baza unui proiect şi democratic, după modelul celor mai avansate standarde occidentale ale vremii.
"S-a făcut pentru construirea instituţiilor unui stat modern, nicidecum pentru restaurarea vechilor rânduieli de tip feudal. Unirea s-a făcut pentru interesele naţionale şi egalitatea în faţa Legii, nu pentru privilegiile şi impunitatea unui grup de oameni. S-a făcut în numele instaurării Legii şi împotriva Fărădelegii. Nu întâmplător, într-un discurs impresionant rostit la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, Mihail Kogălniceanu îi spunea proaspăt alesului domn: 'Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare!'", a evidenţiat Raluca Turcan.
Liderul PNL a menţionat că generaţia Unirii de la 1859 şi cele care i-au urmat au avut 'ceea ce noi denumim astăzi, generic, un proiect de ţară'.
'Proiectul lor a fost unificarea teritoriilor locuite majoritar de români într-un stat unitar, naţional, independent şi modern. Şi-au atins, în câteva decenii, toate aceste mari obiective, iar încununarea eforturilor lor a fost realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Au întâmpinat greutăţi, au avut eşecuri de etapă, scăderi omeneşti, greşelile nu i-au ocolit. Dar au primat tenacitatea, competenţa şi patriotismul unor personalităţi care au avut idealuri, principii şi convingeri profund democratice, au pus interesele românilor deasupra măruntelor interese de grup. Au fost în serviciul Ţării şi al românilor şi nu au pus Ţara, Legea şi românii în serviciul lor. Mulţi dintre ei au fost, o spunem cu mândrie, liberali în gândire şi acţiune politică', a afirmat Raluca Turcan, potrivit comunicatului.
Liderul PNL a spus că în această zi 'de sărbătoare a unirii şi solidarităţii naţionale', Partidul Naţional Liberal consideră că trebuie să ne reamintim unul din mesajele de temelie lăsate de făuritorii statului român unit şi modern: niciun mare proiect naţional, oricât de generos, nu se poate construi pe minciună, fărădelege şi prin punerea unor interese meschine de grup deasupra voinţei românilor.
'Marile reuşite naţionale ale începuturilor şi apoi ale consolidării României moderne stau pe valori şi idealuri naţionale şi democratice împlinite prin buna-credinţă şi exemplul personal al elitelor intelectuale şi politice care au generat unitatea şi solidaritatea românilor în momente cruciale. Aşa a fost în 1859 şi în 1877. Aşa a fost la 1 decembrie 1918. Şi tot astfel va trebui să fie în anii ce vor veni, când vom avea de împlinit integrarea occidentală şi aşezarea României pe locul cuvenit, ca nivel de trai şi dezvoltare, în cadrul Uniunii Europene', a mai spus Raluca Turcan, potrivit comunicatului de presă.
Sursa: AGERPRES