Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia de Statut - raport favorabil legii de desființare a pensiilor speciale a parlamentarilor

Comisia de Statut - raport favorabil legii de desființare a pensiilor speciale a parlamentarilor

de Redacția Jurnalul    |   

Comisia de Statut a dat, joi, aviz favorabil legii de desființare a pensiilor speciale a parlamentarilor. În favoarea raportului au votat opt parlamentari, iar unul s-a abținut.

„Cu opt pentru și o abținere, raportul a fost adoptat și va fi transmis către Birourile Reunite Permanente ale celor două camere ale Parlamentului”, precizează președintele Comisiei comune pentru Statutul deputaţilor şi al senatorilor, Eugen Bejinariu.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a depus pe 6 iunie, în Parlament, o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

„Este un gest normal să îţi elimini propriile privilegii ca să ai autoritatea morală să discuţi despre veniturile altor categorii care trebuie să aibă aceeaşi soartă. Din motive ştiute doar de cei care au făcut PNRR-ul, pensiile speciale ale parlamentarilor erau ocolite de reforma pensiilor speciale, însă toată societatea aşteaptă acest lucru din partea politicienilor. Am avut discuţii cu mulţi dintre colegi, dar mai ales cu oamenii care ne-au dat votul, iar concluzia e simplă: nu mai e timp de scuze sau acuze. Este timpul pentru vot! Eliminarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor este o prioritate”, anunţa Alfred Simonis pe Facebook.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pensii speciale parlamentari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri