Jurnalul.ro Ştiri Externe Rata de economisire în UE a crescut cu 3,5% în primul trimestru din 2020

Rata de economisire în UE a crescut cu 3,5% în primul trimestru din 2020

Rata de economisire a gospodăriilor din statele UE a înregistrat o creştere anuală record, de 3,5%, în primul trimestru din 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, arată datele Oficiului European pentru Statistică (Eurostat).

Motivul se regăsește în scăderea cheltuielilor de consum cu 1,7%. Venitul disponibil brut al gospodăriilor a crescut cu 2,4%.

Rata de economisire a gospodăriilor a crescut, în acest interval, în toate statele UE, cel mai semnificativ avans anual fiind în Slovenia - 7,7%, Polonia - 6,8% şi Spania - 6,7%.

Cea mai redusă creştere a fost în Suedia - 1,1%, Cehia - 2% şi Germania - 2,2%.

Creşterea ratei de economisire a gospodăriilor este explicată prin mărirea venitului disponibil brut în toate statele UE. Scăderea consumului individual al gospodăriilor în zece state membre UE a contribuit şi mai mult la creşterea ratei de economisire.

Cea mai semnificativă scădere a cheltuielilor gospodăriilor a fost în Italia - 6,4%, Slovenia - 5,3% şi Spania - 5,2%.

În şase ţări UE, Cheltuielile de consum ale gospodăriilor au crescut în șase țări UE, în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2020. Cel mai semnificativ avans a fost în Polonia (5,1%) şi Cehia (4%). 

 

Subiecte în articol: ue rata economisire
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri