Administrația Kievului a declarat că apărarea aeriană funcționează, ceea ce înseamnă, probabil, că este vorba despre explozii ale apărării aeriene care doboară rachete, notează Sky News.
Operatorul ucrainean de electricitate Ukrenergo raportează întreruperi de energie electrică în unele zone, după ce infrastuctura energetică a fost lovită.
"Din nefericire, mai multe instalații de infrastructură de înaltă tensiune din regiunile estică, vestică și sudică au fost lovite, provocând întreruperi de energie electrică în unele zone. În plus, pe timp de noapte, rușii au atacat infrastructura energetică cu drone și rachete, vizând centralele electrice și instalațiile sistemului de transmisie. Pentru a minimiza posibilele consecințe ale atacului și pentru a păstra sistemul energetic, Ukrenergo ia măsurile preventive necesare și se aplică opriri de urgență", atransmis Ukrenergo, pe Telegram.
Locuitorii sunt îndemnați să rămână în case. De asemenea, oficialii au declarat că au ordonat oprirea de urgență a energiei electrice în întreaga țară în urma atacurilor asupra infrastructurii din Zaporojie și Harkov.
"Există o mare amenințare de atac cu rachete. Vreau să subliniez din nou - nu ignorați sirenele de alertă aeriană", a declarat Serhiy Popko, șeful administrației militare a orașului Kiev.
Totodată, armata ucraineană a distrus dronele lansate asupra țării, pe fondul unui nou val de atacuri ale forțelor ruse asupra țării, scrie Sky News.
Forțele armate ucrainene au declarat pe Telegram că forțele ruse au atacat orașe și infrastructuri critice din țară, fiind folosite 7 drone kamikaze Shahed de pe coasta de est a Mării Azov și șase rachete de croazieră Kalibr trimise din Marea Neagră.
"Forțele aeriene ucrainene au distrus 5 rachete de croazieră Kalibr și 5 drone de atac Shahed-136/131", a precizat un comunicat.
"Ocupanții au lansat, de asemenea, un atac masiv cu rachete antiaeriene S-300 din zonele Belgorod și Tokmak (teritoriul ocupat al regiunii Zaporojie)."
În continuare, se precizează că "până la 35 de rachete antiaeriene ghidate" au fost lansate spre regiunile Harkov și Zaporojie.
În ultimele săptămâni au existat speculații tot mai mari că Rusia va lansa o nouă ofensivă asupra Ucrainei, în contextul în care războiul se apropie de împlinirea unui an.
Agenția de informații militare de la Kiev a declarat că forțele rusești au lansat deja o ofensivă în regiunile Donețk și Luhansk, parțial ocupate, cu scopul de a prelua controlul total al întregii regiuni industriale, cunoscută sub numele de Donbas.
Emmanuel Macron exclude posibilitatea trimiterii de avioane de luptă Kievului
Avioanele de luptă cerute de Volodimir Zelenski nu pot fi trimise "în niciun caz" în Ucraina, în următoarele săptămâni, spune președintele Franței, Emmanuel Macron, citat de AFP.
"Nu exclud absolut nimic. Dar asta nu corespunde nevoilor de astăzi. Este esenţial ca aliaţii să prioritizeze materialele care sunt cele mai utile şi cele mai rapide", a spus Macron, referindu-se la tunurile Caesar și sistemul de apărare sol-aer MAMBA cu rază medie de acțiune.
Însă președintele francez afirmă că prioritatea este "de a face totul pentru a ajuta Ucraina să reziste în săptămânile următoare şi de a efectua operaţiunile utile în primăvară-vară dacă vrem să putem desfăşura ulterior acţiuni diplomatice în paralel".
De cealaltă parte, Moscova a transmis că livrarea de avioane de luptă Kievului nu va duce decât la prelungirea conflictului, ca și livrarea tancurilor de luptă occidentale, și, în plus, va distruge populația din această țară. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că operațiunea militară specială a Rusiei va continua până la atingerea obiectivelor.