Iranul a negat că s-ar fi produs un atac cu rachete împotriva ţării şi a dat asigurări că apărarea antiaeriană a doborât mai multe drone, pe fondul tensiunilor legate de posibile represalii ale Israelului asupra Iranului, după atacul de sâmbăta trecută a Republicii Islamice asupra statului israelian, transmite EFE.
„Până acum nu există informaţii cu privire la vreun impact sau explozie la scară mare provocată de vreo ameninţare aeriană”, a transmis agenţia de stat IRNA. Nu a avut loc un atac extins, a mai anunțat IRNA.
Potrivit agenţiei Tasnim, apărarea antiaeriană a fost activată ca urmare a observării mai multor mici obiecte zburătoare. Presa de stat iraniană a relatat că mai multe mici obiecte zburătoare au fost doborâte deasupra provinciei iraniene Isfahan, scrie dpa.
Televiziunea de stat iraniană a difuzat o informaţie similară şi a prezentat imagini de aparentă normalitate în oraşul Isfahan, unde cu câteva ore înainte s-au auzit „explozii puternice”.
Aeroportul Internațional Imam Khomeini din Teheran a fost închis pentru toate zborurile până la ora 07.00 GMT, potrivit unei notificări adresate aviatorilor postată de Administrația Federală a Aviației SUA.
Unele zboruri ale Emirates și Flydubai care survolau Iranul vineri dimineață au făcut viraje bruște pentru a ieși din spațiul aerian iranian, conform Flightradar24, anunță Reuters.
Un zbor de la Dubai la Teheran a fost redirecționat, după ce Aeroportul Internațional Imam Khomeini din Teheran s-a închis. Un purtător de cuvânt al Flydubai a declarat pentru CNN că zborurile din Dubai către Iran au fost anulate.
„Zborul Flydubai FZ 1929 de la Dubai la Teheran pe 19 aprilie a revenit la Dubai din cauza închiderii Aeroportului Teheran (IKA). În conformitate cu NOTAM-ul emis, zborurile noastre către Iran astăzi au fost anulate. Siguranța pasagerilor și a echipajelor este prioritatea noastră”, a spus purtătorul de cuvânt.
Mai multe explozii au fost auzite în noaptea de joi spre vineri în Iran. Informațiile privind un atac al Israelului asupra Iranului sunt contradictorii și nu au fost confirmate de armata israeliană. Apărarea antiaeriană iraniană a fost folosită, iar Iranul a suspendat zborurile peste mai multe orașe.