Jurnalul.ro Special Anchete Război total pentru paraşute, mobilier pentru avioane şi maşini în familia Truică

Război total pentru paraşute, mobilier pentru avioane şi maşini în familia Truică

de Ion Alexandru    |   

Miliardarul penal Remus Truică aşteaptă să vadă dacă, la sfârşitul acestei luni, va scăpa pentru a treia oară de acuzaţiile de delapidare formulate de o firmă controlată de către fosta sa soţie, Irina, şi de către fosta sa soacră, Ruxandra. În ultimii patru ani, două companii ale familiei lui Truică au depus, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, plângeri penale referitoare la faptul că afaceristul ar fi sustras bunuri ale companiilor, constând în paraşute, mobilier pentru avioane sau mijloace de transport, pe care acesta le-ar fi înstrăinat ilegal. În 2014 şi 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus clasarea, în ambele cauze. Una dintre ordonanţele de neîncepere a urmăririi penale a fost desfiinţată, deja, de către magistraţii judecătoriei de sector. Tot acest război are loc în condiţiile în care Irina Truică şi mama sa, Ruxandra, au de restituit creditorului uneia dintre societăţi nu mai puţin de 605.000 de euro, datorie neachitată din anul 2009.

Două dosare penale şi două litigii civile. La asta se reduce fosta căsnicie a miliardarului Remus Truică, cercetat, alături de asa-zisul prinţ Paul al României. Războiul pe care firmele fostei soţii şi ale fostei soacre îl poartă cu Truică aşteaptă, la sfârşitul lunii iunie, un rezultat de etapă.

Datorii de 605.000 de euro

Aflată în insolvenţă, societatea Ina Trade Com SRL, companie ce-i are ca asociaţi pe Irina Truică şi pe mama acesteia, Ruxandra Irina Orţan, a formulat, la sfârşitul anului 2012, o plângere penală împotriva lui Remus Truică, pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, plângerea a fost îndreptată şi împotriva tatălui afaceristului, Ilie Truică, precum şi împotriva altor cinci persoane fizice (Nicolae Eduard Simion, Anca Cristina Moise, Cristian Bândea, Daniel Cristian Avram şi Graţiana Zina Iovănescu), pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Concret, aşa cum rezultă din documentele intrate în posesia “Jurnalului Naţional”, un offshore cipriot, Afrisia Investment Limited, a cerut, în anul 2012, insolvenţa societăţii Ina Trade Com SRL, pentru datorii de 605.000 de euro. Mai exact, firma controlată de Irina Truică şi de Ruxandra Irina Orţan a împrumutat suma de 2.679.000 de lei de la căsuţa poştală în cauză, bani pe care nu i-a restituit niciodată. Începând cu data de 3 iunie 2009, până în 26 iunie 2010, creditorul a trimis debitoarei mai multe somaţii de plată, pentru care nu a primit niciun răspuns.

Creditorul a cerut insolvenţa companiei

Ulterior, Afrisia Investment Limited a cerut instanţei Tribunalului Bucureşti insolvenţa companiei Ina Trade Com SRL. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, societatea ex-soţiei şi ex-soacrei lui Remus Truică avea ca obiect de activitate producţia de scaune, de mobilier pentru birouri şi magazine, de mobilier pentru bucătării şi producţia altor tipuri de mobilier. În marte 2010, asociatele Irina Ioana Truică şi Ruxandra Irina Orţan decid să mute sediul social al firmei acasă la cea din urmă, completând obiectul de activitate cu telecomunicaţii prin reţele de cablu sau prin satelit. Administratorul unic al firmei devine mama Irinei Truică.

După declanşarea procedurii insolvenţei, instanţa a desemnat lichidator judiciar al SC Ina Trade Com SRL societatea profesională Evrika Insolvency IPURL, iar, la începutul lunii iunie a anului 2014, la masa creditorilor s-au înscris Inspectoratul Teritorial de Muncă al Tribunalului Bucureşti, cu 0,01% din creanţe, Afrisia Intestment Limited, cu 94,87% din creanţe, Direcţia Generală Municipală a Finanţelor Publice Bucureşti, cu 2,002%, şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu 3.01%. Afrisia Investment Limited a cerut judecătorului sindic angajarea răspunderii administratorului unic al SC Ina Trade Com SRL, Ruxandra Irina Orţan, dar şi a asociatului majoritar, Irina Truică. Irina Truică a cerut, la rândul ei, administratorului judiciar înscrierea la masa credală cu suma de 5.855.256,88 lei, repezentând împrumuturi acordate societăţii în calitate de asociat majoritar. În cele din urmă, administratorul judiciar a admis înscrierea unei creanţe de doar 979.140 de lei pe numele fostei soţii a lui Remus Truică.

Un dosar, două NUP-uri

Pasul ulterior al procesului de insolvenţă a fost acela al identificărilor bunurilor fixe şi mobile ale societăţii. La momentul în care lichidatorul a identificat, scriptic, mai multe mijloace de transport aflate în patrimoniul SC Ina Trade Com SRL, s-a constatat că acestea figurau ca vândute. Aici începe, practic, războiul penal din interiorul familiei Truică. Irina Truică a susţinut că aceste mijloace de transport au fost vândute de Remus Truică, cu sprijinul tatălui său, Ilie, şi al celorlalte persoane împotriva cărora a fost formulată plângerea penală pentru delapidare şi complicitate la delapidare. Plângerea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, înregistrată sub numărul 13358/8/2012. În urma cercetărilor, procurorul de caz a decis, în data de 28 ianuarie 2014, neînceperea urmăririi penale şi clasarea cauzei. Împotriva acestei soluţii, Ina Trade Com SRL, prin SP Evrika Insolvency IPURL, a depus plângere la Judecătoria Sectorului 1. Judecătorii au decis, în data de 28 octombrie 2014, să admită cererea, trimiţând dosarul înapoi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru refacerea cercetărilor. Hotărârea este definitivă.

Potrivit dosarului de insolvenţă, în data de 6 iulie 2015, procurorii au dispus, pentru a doua oară consecutiv, clasarea cauzei în care Remus Truică este acuzat de delapidare cu consecinţe deosebit de grave. În actul de clasare se arată că documentele de transport invocate au fost înstrăinate de către reprezentanţii SC Ina Trade Com, sumele obţinute regăsindu-se în contabilitatea societăţii. Comunicarea ordonanţei de clasare a fost, de asemenea, înaintată şi lichidatorului judiciar al SC Ina Trading SRL, care a transmis-o mai departe judecătorului sindic.

Lucrurile nu se opresc, însă, aici. Odată emisă a doua ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale, Ina Trade Com SRL şi SP Evrika Indolvency IPURL au decis să o conteste din nou la Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti. 

 

 

Idee în textul de mai sus

La data de 15 iunie 2016 s-a înregistrat un nou dosar, cu numărul 22168.299/2016, având ca obiect plângerea împotriva soluţiei de neurmărire penală/netrimitere în judecată. Instanţa de cameră preliminară a amânat luarea în discuţie a acestui nou dosar pentru data de 28 iunie 2016.

 

CASETA1 plus foto facsimil instanta

Altă firmă, alt dosar penal, altă ordonanţă de clasare

 

Nu este pentru prima dată când între soţii Truică au loc litigii de natură penală, care, odată ajunse pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, se soluţionează cu neînceperea urmăririi penale.

Tot de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului mai aflăm că societatea aflată în insolvenţă, SC Ina Trade Com SRL, deţine 60 la sută din acţionariatul unei alte companii. Este vorba despre SC Total Air Com SRL, din care mai fac parte Dan Petrescu (cu 20%) şi Vladimir Cohn (cu alte 20%). De asemenea, tot SC Ina Trade Com SRL deţine, începând cu anul 2005, toate părţile sociale ale companiei SC Team Services SRL, societate administrată de Irina Ioana Truică.

În ceea ce priveşte SC Total Air Com SRL, în data de 12 decembrie 2012, societatea a depus, la rândul ei, o plângere penală, tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi tot împotriva lui Remus Truică, prin care  a solicitat să fie dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave. Din conţinutul plângerii, aflăm că SC Total Air Com SRL a sesizat dispariţia unor bunuri ale firmei, constând în 40 de paraşute şi echipamente aferente acestora, printre care şi altimetre, căşti şi alte obiecte de mobilier aferent interioarelor pentru avioane. Aceste obiecte au fost depuse de firma Total Air Com SRL pe Aeroportul din Strejnic, în baza unui contract încheiat cu Aeroclubul Român.

 

Idee în caseta de mai sus

 

La data rezilierii contractului, bunurile în cauză ar fi fost transferate la Snagov, la adresa lui Remus Truică, fără consimţământul reprezentanţilor Total Air Com SRL, din care miliardarul nu făcea parte şi nici nu fusese desemnat să opereze o asemenea activitate. Ca şi în celălalt caz, Parchetul a decis clasarea plângerii.

 

 

CASETA 1 plus foto Vladimir Cohn

Explicaţie foto: Vladimir Cohn este cunoscut mai ales pentru poziţia sa în cadrul clubului Dinamo

 

De la fotbal, la avioane/Ce afaceri a derulat cu soţii Truică/O istorie de business cam încurcată 

Vladimir Cohn, fost acţionar la Dinamo, partener de afaceri

 

Vladimir Cohn, asociatul companiei Ina Trade Com SRL în SC Total Air Com SRL, s-a născut în Federaţia Rusă, în anul 1944. El a fost acţionar la FC Dinamo şi este patron al RomCarton. A deţinut, la un moment dat, chiar şi funcţia de vicepreşedinte al Club Sportiv Dinamo Bucureşti, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

 

 

Averea sa a fost estimată la 100 de milioane de euro, bani depozitaţi în Elveţia. Cohn a fost asociat de-a lungul timpului cu Cristi Borcea şi Nicolae Badea.

Acelaşi Vladimir Cohn a derulat, însă, afaceri şi cu Remus Truică. Astfel, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, SC Romconsulting Restserv SRL este o companie înfiinţată de Cristian Relu Aparaschivei şi firma SC Team Service SRL, a Ioanei Irina Truică. În data de 23 iulie 2010, cei doi asociaţi au cesionat acţiunile către un grup de afacerişti compus din Ion Andrei Biriş, Petru Berciu, Vladimir Cohn şi Remus Truică, aceştia devenind acţionari în părţi egale, cu câte 25% din beneficii şi pierderi.

Un an mai târziu, mai exact la 14 iunie 2011, Ion Andrei Biriş şi Peru Berciu cesionează acţiunile de la Romconsulting Restserv SRL, astfel încât Remus Truică şi Vladimir Cohn rămân acţionari, primul cu 25%, celălalt cu 75%. La data de 8 iulie 2012, iese din societate şi Remus Truică, astfel încât Vladimir Cohn devine asociat unic.

Berciu, Truică, Biriş şi Cohn au preluat, în 10 iunie 2011, de la Raluca Petcu şi Amelia Manailescu, firma Leader Art Construct SRL, companie aflată, astăzi, sub confiscare specială la cererea procurorilor.

Petru Berciu, celălalt asociat al lui Truică, apare în top 300 miliardari, cu o avere de 34 milioane de euro. Este importator de băuturi spirtoase şi împreună cu Ioan Biriş au desfăşurat afaceri, prin intermediul companiei Tribeca Distribution, cu firma Niro ’95 Impex SRL, controlată de Nicolae Dumitru, zis “Niro”. Mai multe companii deţinute de Biriş şi Berciu au sediul în strada Nerva Traian nr. 184-186, din Sectorul 2 al Capitalei, adresă unde a funcţionat şi compania lui Dan Andronic, SC D.A. Communications & Media SRL.

100 de milioane de euro este averea deţinută de Cohn, cel care a avut, de-a lungul timpului, afaceri în mai multe domenii de activitate.

Aflată în insolvenţă, firma soţiei şi soacrei lui Remus Truică a făcut plângere penală pentru că afaceristul ar fi vândut maşinile companiei. Parchetul a dat NUP, instanţa a întors dosarul, dar procurorii au clasat pentru a doua oară cauza.

 

Într-o altă plângere penală formulată împotriva lui Truică, o a doua companie arată că i-au dispărut 40 de paraşute şi mobilier destinat interioarelor pentru avioane. Dosarul a fost clasat, de asemenea, de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri