x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Năsui critică ajutoarele de stat: Socialism pentru cei bogați

Năsui critică ajutoarele de stat: Socialism pentru cei bogați

de Redacția Jurnalul    |    26 Mai 2026   •   23:30
Năsui critică ajutoarele de stat: Socialism pentru cei bogați
De ce consideră Claudiu Năsui că ajutoarele de stat subvenționează luxul

Deputatul USR, Claudiu Năsui, a acuzat, marți, că ajutorul de stat „nu este altceva decât socialism pentru bogați”. Acesta acuză că statul crește taxele, după care le redistribuie banii celor care sunt „mai apropiați de clasa politică”.

Deputatul USR acuză că „nu sunt bani” pentru scăderea taxelor, dar „sunt bani pentru scheme de afaceri pe banii statului”, după cum a precizat acesta într-o postare publicată, marți, pe Facebook.

„Ajutorul de stat nu este altceva decât socialism pentru bogați. Redistribuie de la toți către puțini. Statul sărăcește pe toată lumea prin creșterile de taxe, după care redistribuie banii celor care sunt mai apropiați de clasa politică prin tot felul de scheme și subvenții”, a scris Năsui.

Acesta spune că banii acordați din ajutorul de stat nu ajută economia pentru că „sunt luați din economie”. Deputatul USR acuză că statul ia banii de la „cei care muncesc și produc” și spune că aceste sume se duc apoi „din pixul politicienilor către cei pe care îi aleg ei”.

„Dacă merge afacerea, profitul rămâne al celor care au primit banii. Dacă nu merge, nu-i grav n-au pierdut decât puțin din banii lor și mult din banii dumneavoastră”, acuză deputatul USR.

Năsui precizează că, din aceste motive, România se afla, în 2024, pe locul 2 din UE la ajutorul de stat, după Ungaria.

„România se află pe locul 2 la ajutor de stat, după Ungaria, dar la locul 1 la sărăcie în muncă. Taxe mari și redistribuție politică multă”, a conchis Năsui.

Afirmațiile deputatului USR, Claudiu Năsui, vin în contextul în care Guvernul anunța, la jumătatea lunii aprilie că se află în curs de evaluare pentru 22 de companii de stat. O parte dintre acestea, care prezintă mari pierderi urmează să fie restructurate, închise, să fie scoase din portofoliu sau să fie listate la bursă. Atunci, Gheorghiu anunța că firmele au înregistrat pierderi totale de 14 miliarde de lei.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nasui ajutoare de stat