Jurnalul.ro Ştiri Justitie Răzvan Cuc nu a fost audiat nici până acum în scandalul TAROM

Răzvan Cuc nu a fost audiat nici până acum în scandalul TAROM

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, nu a fost audiat nici până acum în scandalul Tarom, deşi au existat informaţii pe surse că a fost chemat la DNA, scrie Antena 3

Acesta a negat de fiecare dată că a primit o citaţie. 

Procurorii au audiat până acum toate părţile care sunt împotriva ministrului, de la piloţi până la fosta şefă de la Tarom. Aceasta l-a acuzat pe Cuc că a solicitat ca în ziua moţiunii de cenzură avioanele Tarom să stea la sol astfel încât parlamentarii Opoziţiei să nu ajungă la vot. 

În această săptămână au fost audiate şi alte persoane, Mădălina Mezei, personal din cadrum Tarom, piloţi. 

Subiecte în articol: tarom Răzvan Cuc dna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri