Jurnalul.ro Ştiri Observator Reacția Patriarhiei Române la ieșirea preoților din Republica Moldova de sub tutela Bisericii Ortodoxe Ruse

Reacția Patriarhiei Române la ieșirea preoților din Republica Moldova de sub tutela Bisericii Ortodoxe Ruse

de Redacția Jurnalul    |   

Patrairhia Română reacționează după ce mulți preoți din Republica Moldova au schimbat mitropolia de care aparțineau.

Patriarhia Română, prima reacție după ce zeci de preoți din Republica Moldova au aderat la BOR și după „frământările“ din biserica subordonată Patriarhiei Ruse

Aceștia au trecut astfel de la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (Biserica Ortodoxă Rusă) la Mitropolia Basarabiei (Biserica Ortodoxă Română).

Prin urmare, mitropolitul Vladimir din Republica Moldova i-a trimis patriarhului Kiril din Federația Rusă, în luna septembrie, o scrisoare în care îi atrăgea atenția acestuia asupra faptului că Mitropolia Basarabiei (Biserica Ortodoxă Română) câștigă tot mai mult teren și tot mai mulți preoți aleg să treacă la Patriarhia Română. El i-a mai scris că soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri și, într-un timp relativ scurt, aceasta se va uni cu România.

Mai mulți preoți au anunțat public că au transmis cereri la Mitropolia Basarabiei pentru a iniția trecerea în rândul Bisericii Ortodoxe Române, majoritatea motivându-și gestul prin faptul că nu-l mai pot pomeni pe Patriarhul Kiril la slujbe, după ce acesta a susținut deschis războiul pe care Federația Rusă îl duce în Ucraina, potrivit dcnews.ro.

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a reacționat la migrarea preoților prin caterisirea lor. Ultimul caz este cel al preotului Vetcislav Cazacu, paroh al bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din orașul Strășeni și prorector al Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, și al altor patru parohi, care au fost „opriți de a oficia cele sfinte” după ce au aderat la Biserica Ortodoxă Română, potrivit ZdG.

Mitropolia Basarabiei (BOR) a comentat caterisirile preoților drept niște decizii „nevalide, neavând fundamentare reală din perspectivă teologică și canonică“ și cu „un repetat impact negativ asupra credincioșilor, respectiv asupra opiniei publice din Republica Moldova, prin dezinformarea în masă a celor neinformați temeinic din perspectivă teologică sau istorică.“

Tulburări în Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove

Însă fenomentul a luat amploare și, în ultima săptămână, în cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove s-a evidențiat o altă grupare de preoți care a propus trecerea la Patriarhia Română. Aceștia, în frunte cu preotul Pavel Borșevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, i-au transmis Mitropolitului Vladimir o scrisoare prin care îi solicită să inițieze trecerea întregii Mitropolii sub tutela Patriarhiei Române.

Preoții din Chișinău îi specifică foarte clar Mitropolitului Vladimir că doresc să-l aibă în continuare ca ierarh, doar că în cadrul BOR:

„Vă cerem cu smerenie și nădejde să plecați urechea la adresarea noastră și să ne fiți Îndrumător și Părinte de acum înainte în sânul Bisericii Ortodoxe Române”, se precizează în finalul scrisorii semnată de preotul Pavel Borșevschi, conform Ziarul Național.

Protopopul de Orhei Ion Marian, responsabil de formalitățile și dosarele ce țin de aderarea comunităților religioase și a preoților din Republica Moldova la Mitropolia Basarabiei, a comentat această nou scrisoare trimisă de preoții din Chișinău către Mitropolitul Vladimir spunând că este vorba de o „momeală aruncată (...) pentru naivi“.

„Am fost tranșant întotdeauna: Mitropolia Basarabiei nu este instrumentul reglărilor între clanurile din Mitropolia Moldovei, nu este o instituție lipsită de autoritate și nu e nevoie de a o completa cu oricine. Este o casă care își așteaptă fiii cu răbdare! Nu avem nevoie de hurtă, unde se pot strecura tot felul de securiști cu planuri bine definite de răufăcătorii Mitropoliei Basarabiei”, a scris Ion Marian pe pe Facebook.

„În primul rând, planul lui Pavel Borșevschi de a câștiga cu orice preț un statut special în BOR pentru această structură rusească planează de foarte mult timp. Peste noapte, marele revoluționar Borșevschi devine un erou, dar oare chiar suntem atât de scurți de memorie? Putem trece așa ușor cu vederea implicarea lui directă în actele de huliganism și de rea-credință din 1998 îndreptate împotriva Mitropoliei Basarabiei? Pavel Borșevschi, înrolat cu grupuri de mascați, a fost implicat în schema de acaparare abuzivă a bisericii „Sfântul Nicolae” din centrul capitalei. Au scos preoții noștri cu forța, după moartea vrednicului de pomenire părintele Vasile Petrache, trecând biserica în subordinea Mitropoliei Moldovei”, a mai scris Ion Marian.

Precizăm că, astăzi, 16 noiembrie 2023, mitropolitul Vladimir a convocat o ședință cu toți protopopii și stareții de mănăstiri din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove unde se va aduce în discuție, cel mai probabil, și scrisoarea pe care preotul Pavel Borșevschi și alți preoți din Chișinău i-au trimis-o ierarhului.

Reacția Patriarhiei Române

„Patriarhia Română nu poate decât saluta dezbaterile firești din Republica Moldova pe o temă care include românitatea și fidelitatea față de Biserica românească, precum și pe cele purtate de clericii care doresc să se alăture filial Bisericii Ortodoxe Române“, a transmis purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, pentru dcnews.ro. 

În ceea ce privește trecerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove sub omoforul Patriarhiei Române, el a spus că „o asemenea decizie liberă poate fi luată doar de structura ierarhică bisericească din Republica Moldova“, specificând foarte clar că „acest context, momentan, pare unul foarte complicat“.

„Nu există în prezent un dialog oficial pe acest subiect cu Patriarhia Română, fiind vorba deocamdată doar de inevitabile frământări locale și discuții născute relativ recent, legate inclusiv de o apartenență jurisdicțională bisericească nefirească, deci perfect discutabilă“, a mai precizat Vasile Bănescu.

După începutul războiului din Ucraina, peste 50 de preoți din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove au trecut la Mitropolia Basarabiei, sub tutela Patriarhiei Române.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri