Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacții acide și nemulțumite ale parlamentarilor PSD la discursul președintelui: A împărțit România în două

Reacții acide și nemulțumite ale parlamentarilor PSD la discursul președintelui: A împărțit România în două

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu afirmă că preşedintele Klaus Iohannis nu îi reprezintă pe social-democraţi, aceştia aşteptându-se ca mesajul adresat de şeful statului Parlamentului să fie unul pacifist, "un mesaj frumos". 

"Nu ne reprezintă. Nu e preşedintele nostru, să stea cu cine l-a ales. Nu există. (...) Să stea cu poporul lui. Acest preşedinte ne-a dezbinat demult. Noi suntem aleşi ai poporului nostru, nu ai poporului lui. Dânsul l-a împărţit în două (poporul - n.r.). Dacă astăzi venea cu un mesaj de pace, un mesaj frumos, ca să stăm să discutăm la masă, exact cum a spus dl. Tăriceanu, era ok. Dânsul a venit cu alt mesaj. Din Germania a venit dânsul, ca să ştiţi de unde a venit. Din Germania, exact de acolo a venit ", a declarat Rădulescu, după ce a părăsit sala de şedinţe a plenului Parlamentului, în timpul discursului pe care preşedintele Klaus Iohannis îl susţinea în faţa deputaţilor şi senatorilor. 

Preşedintele Klaus Iohannis a avut acelaşi discurs de a împărţi România în două, a declarat marţi vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Niculae Bădălău, el afirmând că PSD se aştepta ca mesajul şefului statului să fie unul de unitate. 

"Discursul dânsului ne aşteptam să fie un discurs de unificare, un discurs pentru români, pentru România, pentru o ţară unită, pentru un popor unit. Ştim foarte bine că dânsul a avut un exces atunci când a mers în Piaţă şi a sprijinit o parte a populaţiei şi astăzi avem două Românii - avem un popor care manifestă în Piaţa Victoriei şi un popor care manifestă la Cotroceni. Trebuie să încheiem acest subiect, trebuie să avem un popor unit, un popor care să aibă responsabilitatea şi respectul faţă de instituţiile statului şi, în acelaşi timp, un Guvern care să guverneze pentru binele României. Nu putem împărţi România în două. Dl preşedinte a avut acelaşi discurs de a împărţi România în două", a declarat acesta, marţi, după ce a părăsit sala de şedinţe a plenului comun al Parlamentului în care preşedintele Klaus Iohannis îşi susţinea discursul. 

El a explicat de ce parlamentarii PSD şi ALDE au ales să părăsească sala plenului. "Astăzi, Camerele reunite ale Parlamentului, ca o instituţie responsabilă şi serioasă, a avut un comportament extrem de civilizat faţă de dl preşedinte şi dânsul a fost tratat cu respectul Instituţiei prezidenţiale. (...) Cu toate că au fost informaţii că vor fi pancarte, că vor fi vociferări, nu a fost absolut nimic şi noi considerăm că Instituţia prezidenţială, care a fost aleasă prin vot democratic, mă refer la dl Iohannis, trebuie respectată într-un stat de drept", a mai spus Bădălău. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri