Jurnalul.ro Ştiri Observator Reacţii dure de la economişti: Planul lui Streinu Cercel poate distruge generaţii întregi

Reacţii dure de la economişti: Planul lui Streinu Cercel poate distruge generaţii întregi

Planul propus de Adrian Streinu Cercel poate distruge pe termen neliminat România, spune profesorul Mircea Coşea, care crede că blocarea bătrânilor înseamnă blocarea economiei ţării.

Proiectul propus de doctorul Adrian Streinu Cercel e o ameninţare pentru generaţia tânără. România s-ar putea prăbuşi într-o criză pe care nu a mai traversat-o niciodată, ar putea fi distruse întregi categorii socio-profesionale, spune Mircea Coşea, profesor şi fost ministru.

„România va intra într-o criză din care nu va ieşi nici zece ani de acum înainte (...) Această prelungire a stării de arestare a populaţiei înseamnă, de fapt, distrugerea pe termen neliminat a economiei româneşti”, a declarat, pentru MEDIAFAX, economistul Mircea Coşea.

Potrivit economistului, bătrânii reprezintă o parte importantă a structurilor sociale, iar blocarea acestora înseamnă blocarea activităţii economice.

„E cazul să ne gândim puţin şi la economie. Aşa cum fac cehii, aşa cum au început să facă spaniolii, cum au început să facă chiar italienii, cât de amărâţi au fost. Să se uite la planurile de relansare ale lui Macron, să se uite la ceea ce face Trump”, a mai spus Coșea.

Mircea Coşea spune despre ajutorul şomajului tehnic că nu este o măsură aplicabilă, băncile nu prelungesc ratele şi nu există infuzie de capital în economie.

„Distrugem o generaţie. (...) Generaţia care acum este blocată şi nu învaţă, care încheie anul şcolar pe jumătate sau deloc, intră într-un ciclu economic imperfect şi nepregătiţi. Totul începe să se dărâme. Începem să vedem foarte clar o apocalipsă”, a mai afirmat economistul.

În proiectul propus de Adrian Streinu Cercel apare o nouă categorie de risc şi anume persoanele cu vârste cuprinse între 40 şi 65 de ani. Conform proiectului, bătrânii ar trebui să mai stea izolaţi încă 12 săptămâni.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: streinu cercel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri