Jurnalul.ro Sport Fotbal international Real Madrid o demoleaza pe Barcelona la ea acasa

Real Madrid o demoleaza pe Barcelona la ea acasa

Real Madrid s-a impus în meciul tur al Supercupei Spaniei, scor 3-1 în fața Barcelonei, într-o partidă disputată pe Camp Nou. Returul e programat pe 17 august, de la miezul nopții.

După o primă parte echilibrată în care au lipsit ocaziile importante de gol, Real Madrid a deschis scorul în minutul 50, când Pique a trimis în proprie poartă o centrare a lui Marcelo.

În minutul 76, Suarez a primit ușor un penalty după o intervenție a lui Navas, iar Messi a restabilit egalitatea de la 11 metri.

Trimis în teren de Zidane în minutul 58, în locul lui Benzema, Cristiano Ronaldo a fost înger și demon pentru madrileni: a marcat un gol superb care i-a readus în avantaj, în minutul 80, pentru ca un minut mai târziu să fie eliminat.

Imediat după ce a înscris, portughezul a văzut un prim cartonaș galben pentru faptul că și-a scos tricoul, iar la următoare fază de atac a Realului a cerut penalty în urma unui duel cu Umtiti, însă centralul Ricardo De Burgos Bengoetxea i-a arătat cel de-al doilea cartonaș galben, moment în care portughezul s-a enervat și l-a împins pe "central". Ronaldo nu va evolua astfel în partida retur de pe "Santiago Bernabeu".

Chiar și în 10 oameni, Real a mai punctat o dată, prin reușita de senzație a lui Asensio din minutul 90, când mijlocașul a înscris cu un șut puternic, sub transversală, de la marginea careului. Barcelona trebuie să înscrie cel puțin 3 goluri pe Bernabeu pentru a mai avea șanse la câștigarea trofeului!

Subiecte în articol: real madrid barcelona
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri