Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Recalcularea pensiilor. Când vor fi virați banii către seniorii care nu au primit deciziile în baza noii legi

Recalcularea pensiilor. Când vor fi virați banii către seniorii care nu au primit deciziile în baza noii legi

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, spune că a solicitat tuturor caselor judeţene de pensii urgentarea procesului de recalculare a pensiilor şi virarea banilor către pensionarii care încă nu au primit deciziile de recalculare în baza noii legi, intrată în vigoare în luna septembrie 2024.

„Le-am cerut colegilor noştri, şi de la Alba, şi din toată ţara, să le transmită tuturor pensionarilor, până cel mai târziu în luna decembrie, toate deciziile de recalculare şi revizuire aferente Legii 360. De asemenea, le-am cerut tuturor Caselor de Pensii din ţară, dar şi colegilor de la Alba, ca banii aferenţi diferenţelor la plată ca urmare a recalculării pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie, la zi pentru luna decembrie să ajungă la pensionari în luna decembrie astfel încât aceştia să beneficieze de dânşii înainte de sărbători”, a spus Simona Bucura-Oprescu.

Declaraţia ministrului a fost făcută în contextul în care Simona Bucura-Oprescu şi şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, au efectuat, luni după-amiază, o vizită neanunţată la Casa de Pensii Alba.

În județul Alba, circa 300 de pensionari încă aşteaptă deciziile de recalculare în baza noii legi, transmite observatornews.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri