Jurnalul.ro Ştiri Observator Recensământ 2023: România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de locuitori din 2011

Recensământ 2023: România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de locuitori din 2011

România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de persoane din populaţia rezidentă din 2011 până în prezent, pe fondul sporului natural negativ şi al migraţiei externe, principalii factori ai scăderii populaţiei.

„Dacă ne uităm la dina­mica populaţiei rezidente, observăm o scădere foarte ac­centuată a populaţiei între cele două recensă­min­te: de la ultimul recen­să­mânt până în prezent avem o pierdere de cel puţin 1,1 mi­lioane de persoane la nivelul popu­laţiei rezidente“, a spus Tudorel Andrei, preşedin­te­le Institutului Naţional de Statistică (INS).

La ultimul recensământ, cel din 2011, România avea o populaţie de 20,1 milioane de locuitori, iar în 2021, conform estimărilor INS, populaţia rezidentă a României a fost de 19,1 milioane de locuitori. Cel mai ridicat nivel al populaţiei României a fost înregistrat în anul 1992, când ţara avea 22,8 milioane de locuitori.

România va avea un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor în 2023 (după ce a fost amânat din cauza pandemiei), iar INS a început deja pregătirile şi va organiza un recensământ de probă chiar în acest an.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: recensământ
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri