Producția a generat în primul weekend încasări de 97 de milioane de dolari în Satele Unite, ajungând la încasări totale de 217 milioane de dolari la nivel mondial.
Lansarea internațională a adusâ 120,4 milioane de dolari, depășind performanțele unor producții majore, precum „Oppenheimer” (2023) și „Bohemian Rhapsody” (2018), considerate până acum repere în genul biografic.
Interes global peste așteptări
Filmul este o producție autorizată de moștenitorii artistului și îl are în rol principal pe Jaafar Jackson, nepotul cântărețului. Deși a fost lansat pe majoritatea piețelor internaționale, în Japonia — unde există mulți fani ai artistului — premiera va fi abia în luna iunie 2026.
În Statele Unite, debutul de 97 de milioane de dolari a depășit estimările inițiale ale industriei, care se situau la circa 50 - 70 de milioane de dolari.
„De la început, toate semnalele indicau că ceva de genul acesta era posibil. Am observat un interes masiv din partea tuturor segmentelor de public imaginabile”, a declarat Adam Fogelson, președintele Lionsgate, pentru Associated Press.
Reacții împărțite între public și critici
Deși succesul comercial al peliculei este uriaș, criticii de film sunt rezervați. Pe platforma Rotten Tomatoes, filmul are un scor de 38% din partea specialiștilor, în timp ce publicul i-a acordat 97%.
Diferența majoră reflectă o percepție împărțită asupra modului în care este prezentată viața artistului, unele voci acuzând faptul că anumite aspecte controversate au fost minimalizate, cum au fost acuzațiile de abuz sexual asupra minorilor, cu care artistul s-a confruntat în anii 90, deși nu a fost condamnat.
Controverse și rescrieri costisitoare
Proiectul a fost riscant pentru studiourile Lionsgate, având în vedere controversele care au însoțit imaginea publică a lui Michael Jackson de-a lungul anilor.
Producția a trecut prin dificultăți majore, inclusiv rescrieri și refilmări costisitoare, după ce echipa a constatat că anumite secvențe nu puteau fi utilizate din motive legale. Costurile suplimentare ar fi ajuns la zeci de milioane de dolari.
Totodată, povestea se oprește înainte de perioada celor mai grave acuzații publice, alegând o structură narativă care evită ultimele etape ale vieții artistului.
Miza financiară și planuri de continuare
Cu un buget total de aproape 200 de milioane de dolari, „Michael” a fost susținut printr-o strategie de distribuție internațională complexă, drepturile fiind vândute către Universal pentru anumite piețe.
Succesul de box office a alimentat deja discuții despre o posibilă continuare, iar regizorul Antoine Fuqua a declarat că există materiale filmate pentru extinderea poveștii, potrivit dcnews.ro.
În pofida controverselor, performanța comercială confirmă interesul uriaș al publicului pentru biografiile muzicale, un gen care continuă să genereze încasări record la nivel global.