Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reducerea TVA la 5% va provoca scumpirea gazelor naturale cu 94%

Reducerea TVA la 5% va provoca scumpirea gazelor naturale cu 94%

Reducerea, de la 1 aprilie, TVA la 5% pentru gaze naturale ar provoca o creștere cu 94% a prețului mediu față de anul 2020. Totodată, plafonarea ar duce la scumpiri de 83% pentru consumatorii casnici, arată un studiu al Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).

"Reducerea TVA de la 19% la 5%, este o măsură care ar determina o creştere a preţului mediu al gazelor cu circa 94% faţă de preţul mediu al anului 2020, pentru toţi consumatorii casnici, cu un impact bugetar de circa 3 miliarde lei în următoarele 9 luni ale anului 2022. Este o măsură puţin eficientă, care nu ar schimba starea actuală de fapt", precizează cercetarea.

Totodată, plafonarea la 5% a marjei de profit a furnizorilor va duce la creşterea preţului mediu al gazelor cu 83%, comparativ cu 2020, pentru consumatorii casnici, cu un impact bugetar de 7 miliarde de lei în următoarele 9 luni. 

Astfel că ambele măsuri ar provoca o creștere de 62% a prețului gazelor naturale, la circa 217 lei/MWh.

Plafonarea şi compensarea facturii la gaze și după 1 aprilie, va duce la o creșterea cu 76% a prețului mediu pentru 55% dintre consumatorii casnici și un impact bugetar de 4,4 miliarde lei în următoarele 9 luni.

"Este o măsură absurdă, care dacă a fost tolerată până în prezent, nu ar trebui sub nici o formă să continue, întrucât avantajează anumiţi furnizori şi consumatorii bogaţi, fiind inechitabilă şi nejustă pentru majoritatea consumatorilor", transmit autorii analizei.

Și reglementarea pieței este puțin probabilă deoarece furnizorii de gaze naturale au încheiat deja contracte. 
"În primul rând, apreciem că este imposibil să faci o reglementare a preţului, deoarece majoritatea producătorilor de gaz şi energie, dar şi unii dintre furnizori au contracte de vânzare-cumpărare deja încheiate la preţurile pieţei pe întreg anul sau chiar pentru anii viitori. Astfel, nu există cantitatea necesară disponibilă în piaţă pentru a o reglementa. Suspendarea contractelor încheiate în piaţă nu se poate realiza decât în condiţii de forţă majoră sau insolvenţă, astfel nu ai cum să-ţi propui acest lucru de la 1 aprilie 2022. În acelaşi timp de ce să îţi propui să reglementezi o piaţă atunci când nu mai este nicio urgenţă iminentă? Începând cu luna aprilie cantităţile consumate de majoritatea consumatorilor vor scădea substanţial, astfel încât energia nu mai constituie o apăsare reală pe bugetul lor lunar", precizează studiul.

Dacă prețul gazelor la producător pentru toți consumatorii va ajunge la 68 lei/MWh, costul la consumatorul final va fi de 225 lei/MWh, ceea ce înseamnă o creștere cu 67%.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri