Jurnalul.ro Ştiri Externe Referendum în Marea Britanie: Va putea supraviețui UE unui Brexit?

Referendum în Marea Britanie: Va putea supraviețui UE unui Brexit?

Odată trecut șocul seismului istoric al Brexit-ului, Uniunea Europeană ar putea supraviețui oare umilitoarei dezaprobări aplicate proiectului de integrare născut pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial?, se întreabă vineri AFP, într-un amplu comentariu.

La Bruxelles, această întrebare arzătoare este pe buzele tuturor.

Căci, chiar dacă totul nu va fi bulversat în ziua următoare, plecarea Regatului Unit — fără precedent în blocul european — va forța schimbări fundamentale într-o Uniune aflată la dispoziția euroscepticilor și într-o "criză multiplă" (migranți, letargie economică, terorism ș.a.).

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus direct în această săptămână pentru cotidianul Bild: "Mă tem că un Brexit poate marca nu numai începutul dezintegrării UE, ci și a civilizației occidentale". Potrivit lui Tusk, Brexit "va încuraja" toate forțele radicale anti-UE din Europa, dar și "inamicii externi care vor bea șampanie".

Dacă președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a arătat mai puțin apocaliptic și nu consideră că UE este "în pericol de moarte", el recunoaște totuși că trebuie trase învățăminte din referendumul britanic.

"Nu cred că Uniunea va dispărea brusc. Dar, pe termen lung, am putea asista la declinul său lent și la dezvoltarea a ceva diferit", a prezis Chris Bickerton, specialist în UE la Universitatea din Cambridge. El prevede o derivă pentru o UE "mai flexibilă", o Uniune "ad hoc". Și în orice caz, zile cu siguranță dificile. "Intrăm într-adevăr în ape necunoscute. Nu cred că liderii europeni credeau cu adevărat că Brexit-ul era posibil, în orice caz, cu siguranță când ei negociau cu premierul Cameron, altfel ei ar fi încheiat un acord foarte diferit", remarcă același expert.

În 20 februarie, după 30 de ore de negocieri cu ceilalți conducători UE, Cameron smulsese puterea de a tăia din ajutoarele sociale pentru imigranții europeni și a obținut asigurări asupra suveranității britanice.

Astăzi este un lung divorț dureros, poate amar, care are loc și este foarte probabil că celelalte state membre vor dori, în pofida a toate acestea, să meargă înainte, scrie AFP.

Președintele francez Francois Hollande și-a anunțat o vizită în Germania săptămâna viitoare pentru a "lucra la relansarea construcției europene".

Dar cuplul franco-german, motor istoric al UE, s-a distins recent prin divergențele sale cu privire la integrarea în zona euro și orice proiect "refondator" s-ar putea dovedi modest.

Ieșirea Regatului Unit din UE ar putea încuraja de asemenea apelurile la o Europă "în două viteze", cea a unui miez central pentru o integrare "tot mai mare" în jurul căruia ar gravita ceilalți membri.

Aceștia din urmă ar putea beneficia de aranjamente similare celor obținute de Londra și Copenhaga care beneficiază de clauze de scutire în materie de justiție și de afaceri interne. Apartenența la moneda unică ar putea astfel să constituie obiectul unor scutiri pentru cei care vor.

Dar conducătorii europeni se tem mai presus de orice "de un efect al dominoului".

Referendumul britanic a dat deja de fapt idei eurofobilor. La extrema dreaptă, președinta Frontului Național francez, Marine Le Pen, și-a exprimat dorința de a se organiza "în fiecare țară" un vot popular cu privire la apartenența la UE, la fel ca euroscepticii danezi, olandezi și suedezi.

"Instituțiile mor rar", nuanțează Vivien Pertusot, de la Institutul francez pentru relații internaționale (Ifri). "Nu va exista probabil o dislocare, o dezintegrare, ci o pierdere a relevanței: UE nu mai este un forum în care interesul colectiv predomină, este din ce în ce mai dificil să găsești compromisuri", argumentează ea.

Chiar dacă UE se reformează după traumatismul Brexit, există un veritabil risc ca ea să nu-și poată împiedica prăbușirea. "UE se află într-o spirală negativă", rezumă sobru Janis Emmanouillis, de la Centrul de politică europeană, un institut cu sediul la Bruxelles.

AGERPRES

Subiecte în articol: brexit referendum brexit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri