91% dintre membrii USR au votat pentru poziţionarea doctrinară ca partid de centru-dreapta, potrivit unui comunicat al USR.
"Referendumul privind poziţionarea doctrinară a USR s-a încheiat astăzi cu o majoritate semnificativă a votanţilor în favoarea definirii partidului ca fiind unul de centru dreapta. Astfel, 11.047 membri USR (adică 91,25% din voturi) au fost în favoarea clarificării doctrinare. Referendumul a avut cea mai mare participare din istoria consultărilor electronice interne ale USR, în total exprimându-şi votul 12.106 membri USR (recordul anterior era de 9.654 voturi la o consultare din noiembrie 2019). Cvorumul necesar validării votului intern a fost de 10.743 de voturi, iar prezenţa la finalul perioadei de votare a fost de peste 56%", relevă sursa citată.
Potrivit acesteia, referendumul a fost convocat la iniţiativa preşedintelui USR, Dan Barna şi a s-a desfăşurat pe parcursul a şapte zile, începând din 1 februarie.
"Nu este o schimbare de poziţie, ci o consolidare a ei. Atunci când am fost ales preşedinte, am spus că suntem un partid de centru dreapta şi tot ce am făcut în ultimii ani a fost în acest spirit. Am luptat pentru stat de drept, libertăţi civile, libertate economică şi o aliniere fermă la valorile europene şi euro-atlantice. Succesul acestui exerciţiu de consultare internă vine să confirme dorinţa şi curajul membrilor USR de a continua şi a-şi asuma această direcţie. Este un pas necesar şi aşteptat în direcţia consolidării unui partid care va avea un cuvânt important de spus în viitoarea guvernare", a spus Barna.
Preşedintele USR a adăugat că prioritatea numărul unu pentru partid în acest moment este pregătirea alegerilor locale şi parlamentare, iar poziţionarea ideologică ajută partidul în dialogul permanent pe care îl poartă cu românii.